Antena 3 CNN Externe Diaspora Românul care a dat lovitura. De la salahor pe şantier la inginer în Formula 1

Românul care a dat lovitura. De la salahor pe şantier la inginer în Formula 1

Românul care a dat lovitura. De la salahor pe şantier la inginer în Formula 1
18 Mai 2019   •   17:47

Sergiu Orzac (29 de ani) a parcurs lunga cale de la puştiul care îşi făcea bani de buzunar muncind ca salahor pe şantier şi manipulant de marfă la inginerul disputat de două companii uriaşe, Renault şi Xtrac.

Pasionat încă din copilărie de Formula 1, de matematică şi de ştiinţele exacte, Sergiu nu-şi imagina pe atunci că va ajunge să lucreze în acest domeniu. Se visa mai degrabă arhitect, dar asta nu-l oprea să urmărească cu religiozitate cursele de Formula 1 şi Moto GP şi să viseze cu ochii de deshişi.

„Când eram mic, ziceam că îmi doresc să ajung arhitect, asta pentru că am auzit că e genul de slujbă unde lucrezi pe un proiect timp de două-trei luni, iar în restul anului eşti destul de liber (râde). Încet, încet, pe măsură ce creşteam, am început să mă gândesc cum aş putea să ajung în Formula 1, însă având în vedere situaţia învăţământului în România, dar şi faptul că, probabil, ai mei nu şi-ar fi permis să mă ajute în facultate, nu-mi făceam mari speranţe“, povesteşte Sergiu, potrivit adevarul.

 

×
Subiecte în articol: roman
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close