Antena 3 CNN Externe Cum se apără Donald Trump de acuzațiile de viol: Nu e genul meu de femeie

Cum se apără Donald Trump de acuzațiile de viol: Nu e genul meu de femeie

Cum se apără Donald Trump de acuzațiile de viol: Nu e genul meu de femeie
25 Iun 2019   •   08:32

Acuzat de o editorialistă de modă de un viol care ar fi avut loc la New York în anii 1990, Donald Trump s-a apărat luni într-un interviu acordat site-ului de politică americană The Hill, afirmând că persoana care îi aduce aceste acuzaţii nu reprezintă genul său de femeie, transmite marţi AFP. 

"O să o spun cu foarte mult respect. În primul rând, nu este genul meu de femeie. În al doilea rând, nu s-a întâmplat vreodată, ok?", a declarat preşedintele SUA. 

Astăzi în vârstă de 75 de ani, E. Jean Carroll, o editorialistă cunoscută a versiunii americane a revistei Elle, afirmă că a fost violată de către magnatul din domeniul imobiliarelor în 1995 ou 1996, într-o cabină de probă dintr-un magazin de lux new-yorkez. 

"E totul o minciună", a insistat Trump."Nu ştiu nimic despre această femeie. Este teribil că oamenii pot profera astfel de acuzaţii". 

"Nu am întâlnit niciodată această persoană în viaţa mea", a reacţionat Donald Trump vineri, într-o declaraţie scrisă după apariţia mărturiei lui Jean Carroll în revista "New York". 

Editorialista a povestit despre această presupusă agresiune şi în lucrarea auto-bibliografică "What Do We Need Men For? A Modest Proposal" (De ce avem nevoie de bărbaţi? O propunere modestă) . 

"Încearcă să îşi vândă o nouă carte. Aceasta ar trebui să vă facă să înţelegeţi care sunt motivaţiile sale", a susţinut preşedintele american, care a mai spus că această carte ar trebui vândută la raionul ficţiune. 

E. Jean Carroll este cel puţin a 16-a femeie care îl acuză pe Donald Trump de agresiune sexuală înaintea organizării scrutinului prezidenţial, acuzaţii pe care acesta le-a respins de fiecare dată. 

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close