Antena 3 CNN Externe Aterizare de urgență: un avion a dat cu botul de pistă după ce a semnalat o problemă tehnică, la Istanbul

Aterizare de urgență: un avion a dat cu botul de pistă după ce a semnalat o problemă tehnică, la Istanbul

Un avion comercial a aterizat de urgență pe aeroportul din Istanbul.

Aterizare de urgență: un avion a dat cu botul de pistă după ce a semnalat o problemă tehnică, la Istanbul
Sursa foto: Captură Agenția Anadolu via YouTube
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Mai 2024   •   13:46

Este vorba despre o aeronavă cargo Boeing 763, care a semnalat anterior o problemă la trenul de aterizare.

Aparatul, deținut de compania americană de curierat FedEx, efectua, miercuri dimineață, un zbor de la Paris.

Din cauza unei probleme tehnice, partea din față a trenului de aterizare nu s-a deschis.

Turnul de control a fost informat și au fost luate măsurile necesare, înainte ca avionul să aterizeze la ora locală 08:17, a precizat Ministerul turc al Transporturilor.

Imaginile de la locul incidentului arată cum aeronava aterizează normal pe roțile laterale, iar piloții încearcă să păstreze un timp cât mai îndelungat botul avionului ridicat.

În cele din urmă, acesta ia contact cu pista și scoate o jerbă de scântei la contactul dintre metal și beton.

Aparatul parcurge astfel o anumită distanță, după care se oprește.

În cadru intră, după puțin timp, trei auto-utilitare de pompieri care răcesc cu jeturile lor porțiunea de contact dintre avion și pista de aterizare.

Echipajul aeronavei a fost evacuat în siguranță, potrivit postului de televiziune turc TRT.

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close