Antena 3 CNN Externe Ajutorul militar al SUA pentru Ucraina a încetat. Casa Albă a terminat banii, iar republicanii din Congres blochează fondurile suplimentare | Zelenski: "Miza este libertatea globală"

Ajutorul militar al SUA pentru Ucraina a încetat. Casa Albă a terminat banii, iar republicanii din Congres blochează fondurile suplimentare | Zelenski: "Miza este libertatea globală"

Asistența militară americană pentru Ucraina a încetat, în condițiile în care Congresul SUA nu a reușit să autorizeze cheltuielile de urgență solicitate de administrația președintelui Joe Biden la sfârșitul lunii octombrie.

Ajutorul militar al SUA pentru Ucraina a încetat. Casa Albă a terminat banii, iar republicanii din Congres blochează fondurile suplimentare | Zelenski: "Miza este libertatea globală"
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Ian 2024   •   11:29

Guvernul de la Washingtonul a dat undă verde, prin mecanismul autorității prezidențiale de retragere (care nu necesită aprobarea de către Congres, n.r.), ultimului pachet de ajutor pentru care existau fonduri, a explicat John Kirby (foto), purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate.

"Este esențial să se avanseze în Congres cu privire la această cerere suplimentară și să obținem mai multe fonduri. Asistența pe care am oferit-o a încetat", a adăugat oficialul Casei Albe.

Deblocarea efectivă a tranșei de ajutor a avut loc în ultimele zile ale anului trecut.

Pachetul în valoare de până la 250 de milioane de dolari includea rachete și muniții pentru sisteme antiaeriene, elemente de artilerie, sisteme anti-blindate, precum și materiale medicale.

SUA sancționează entități rusești implicate în aducerea de rachete din Coreea de Nord

Deși ajutorul american pentru Ucraina a încetat deocamdată, administrația lui Joe Biden încearcă să ajute Ucraina pe alte căi.

Astfel, Departamentul de Stat al SUA a impus, joi, noi sancțiuni vizând transferul de rachete balistice nord-coreene către Rusia, pentru a fi folosite împotriva Ucrainei, după cum a anunțat secretarul american de stat, Antony Blinken.

"Nu vom ezita să luăm măsuri suplimentare", a adăugat Blinken într-un comunicat în care se specifică faptul că sancțiunile au fost impuse la adresa a trei entități rusești și a unei persoane fizice.

"Transferul de rachete balistice din Coreea de Nord către Rusia sprijină războiul de agresiune, sporește suferința poporului ucrainean și subminează regimul global de neproliferare", a subliniat secretarul american de stat.

Zelenski respinge încetarea focului cu Rusia: "Trebuie să câștigăm!"

Într-o altă evoluție legată de conflictul din Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a mulțumit Estoniei și Letoniei, după ce s-a întâlnit cu liderii celor două națiuni baltice pentru a discuta despre continuarea ajutorului militar și despre parcursul țării sale spre aderarea la UE și NATO.

"Trebuie să câștigăm această bătălie, și nu doar pentru că este în joc soarta țării noastre și a tuturor națiunilor care se învecinează cu Rusia.

Miza este modul în care libertatea globală va fi tratată acum și în viitor, pentru copiii și nepoții noștri", a scris Zelenski într-o postare pe rețeaua X.

Liderul ucrainean a respins, joi, ideea unei încetări a focului cu Moscova, afirmând că aceasta ar fi în beneficiul Rusiei, care va câștiga timp să își refacă forțele și stocurile de arme.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close