Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Imagini de colecţie cu dictatorul Nicolae Ceauşescu | Prima vizită a unui preşedinte SUA într-o ţară socialistă

Imagini de colecţie cu dictatorul Nicolae Ceauşescu | Prima vizită a unui preşedinte SUA într-o ţară socialistă

În ediția de marţi seara a emisiunii Sinteza Zilei au fost prezentate imagini de colecție cu dictatorul Nicolae Ceaușescu la prima vizită a unui preşedinte SUA într-o ţară socialistă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Dec 2023   •   22:15

Imaginile sunt din ziua de sâmbătă, 2 august 1969, când la amiază, a sosit la Bucureşti preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, la invitaţia lui Nicolae Ceauşescu.

Era prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial.

Preşedintele Richard Nixon a fost însoţit de soţia sa, Patricia Nixon, de Henry A. Kissinger, asistent special al preşedintelui pentru problemele securităţii naţionale, de Martin J. Hillenbrand, asistent al secretarului de stat pentru problemele europene, şi de alte persoane oficiale soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, preşedinşele consiliului de stat, care îi întâmpină pe preşedintele SUA, Richard Nixon şi soţia sa Patricia Nixon.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cei doi șefi de stat trec în revistă garda de onoare aflată pe aeroport apoi urcă la tribună pentru a-și rosti discursurile de bun venit.

"Actuala mea vizită este o ocazie istorică; deşi nu este prima mea vizită în ţara dumneavoastră, este prima vizită în România a unui preşedinte al Statelor Unite ale Americii, prima vizită de stat a unui preşedinte american într-o ţară socialistă, în această regiune a continentului european'', a spus preşedintele Richard Nixon.

''Acest moment, însemnat în istoria relaţiilor dintre cele două ţări ale noastre, coincide cu un moment mare al istoriei omenirii: omul a păşit pe Lună (...)''.

''Scopul invitaţiei dumneavoastră, domnule preşedinte, şi obiectivul vizitei mele în România este de a îmbunătăţi contactele între naţiunile noastre.

Acesta este un scop folositor şi paşnic. În acest spirit de realism şi sinceritate aştept cu plăcere convorbirile noastre. Vă mulţumesc încă o dată pentru ospitalitatea dumneavoastră. Trăiască prietenia româno-americană!'', şi-a încheiat cuvântarea preşedintele american, notează Agerpres. 

După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureșteni au participat la manifestările de simpatie faţă de Preşedintele american.

Entuziasmul creat în rândul românilor a făcut ca momentul să fie perceput şi să rămână în memoria colectivă ca o oază de speranţă şi optimism în mijlocul constrângerilor impuse de regimul comunist și amenințarea sovietică timp de jumătate de secol.

Cei doi preşedinţi s-au apropiat apoi de mulţime şi au strâns mâinile oamenilor, după care au plecat de la aeroport într-o maşină deschisă, care, escortată de motociclişti şi urmată de coloana maşinilor oficiale, s-a îndreptat spre reşedinţa rezervată oaspeţilor.

Cu ocazia vizitei preşedintelui american Richard Nixon, la 2 august 1969 a avut loc inaugurarea Salonului Oficial al Aeroportului Otopeni (în prezent Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti).

Cu prilejul convorbirilor oficiale, au fost dezbătute stadiul şi evoluţia relaţiilor bilaterale româno-americane în diverse domenii, precum şi posibilităţile de lărgire a acestora în viitor, şi au fost abordate unele probleme ale situaţiei internaţionale de la acea vreme.

În aceeaşi zi, soţia preşedintelui american, Patricia Nixon, a vizitat Palatul Pionierilor, a asistat la un antrenament de gimnastică artistică şi la un scurt spectacol de dansuri şi cântece populare româneşti.

În seara aceleiaşi zile, a fost oferită, la Palatul Consiliului de Miniştri, o recepţie în cinstea preşedintelui Richard Nixon şi a soţiei acestuia, recepţie la care au fost prezenţi şi şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Cei doi preşedinţi au căzut de acord asupra reînceperii negocierilor oficiale privind încheierea unei convenţii consulare, discutând, de asemenea, despre relaţiile economice dintre cele două ţări, despre problemele securităţii şi cooperării europene, ale dezarmării, ale Vietnamului şi Orientului Apropiat.

×
Subiecte în articol: Nicolae Ceauşescu presedinte SUA
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close