Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Un șir de erori grave a dus la evadarea ucigaşului periculos. Modul în care a reuşit să fugă de sub nasul poliţiştilor

Un șir de erori grave a dus la evadarea ucigaşului periculos. Modul în care a reuşit să fugă de sub nasul poliţiştilor

Este anchetă la Administraţia Naţională a Penitenciarelor după ce un individ extrem de periculos a fugit de sub nasul poliţiştilor. Un șir de erori grave a dus la evadarea ucigaşului periculos.

de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Apr 2024   •   23:27

Sunt filtre în Capitală şi lângă Bucureşti pentru prinderea criminalului care şi-a ucis amanta în 2017.

Deținutul Szombor Meszaros, condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor, a evadat marţi din duba penitenciarului Rahova, în timp ce era transportat la o clinică privată din Bucureşti pentru investigații medicale.

Individul care este căutat de jandarmi şi poliţisti a fugit din ambulanţa care îl transporta la o clinică privată pentru un computer tomograf, apoi a luat o maşina la ocazie.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, șoferul care l-a luat la ocazie a fost audiat. Acesta a spus că nu îl cunoștea, l-a dus la câteva străzi distanță și l-a lăsat acolo având în vedere că evadatul nu avea bani să-l plătească. 

Szombor Meszaros era încadrat la regim de maximă siguranță şi era considerat un individ extrem de periculos.

Cosmin Marian Dorobanțu, președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), a vorbit la Antena 3 CNN despre şirul de erori care a dus la evadarea ucigaşului periculos.

Potrivit lui Cosmin Dorobanţu, a fost un "concurs de neglijențe" al factorilor de conducere din Penitenciarul Spital Rahova.

"Încă de la momentul în care s-a format acea escortă, dintr-o polițistă care n-avea nici cea mai mică experiență în escortarea unui deținut periculos în afara unui penitenciar, un alt polițist și un conducător auto.

De regulă, când se escortează un deținut periculos, un criminal, în afara unui penitenciar, condamnat în regim de maximă siguranță, și aici domnule Gâdea vorbim de regimul cel mai sever dintr-un penitenciar, compunerea unei escorte se face din minim patru poliţişti de penitenciare care au experiență în escortare, inclusiv un polițist de penitenciare care face parte din echipa operativă specială. Acel mascat de care se vorbește în spațiul public.

Înainte să plece din Penitenciarul Spital Rahova, polițistul, polițista și conducătorul auto i-au sugerat directorului adjunct Sava Cătălin să întărească această escortă, pentru că simțeau că sunt în pericol. Acesta a refuzat și i-a trimis. A refuzat pentru că este lipsit de orice pregătire profesională", acuză Cosmin Dorobanţu.

"Înainte să fie directorul adjunct al acestui penitenciar, acest director adjunct a lucrat ani de zile într-un post de pază. Acele foișoare care sunt pe la penitenciare", a adăugat el.

Şirul erorilor nu se opreşte aici. "Au plecat la acea policlinică. A urcat un deținut criminal de maximă siguranță în aceeași încăpere, în acea autospecială, alături de o altă deținută și de încă un deținut, contrar legii. 

Nu avem voie noi să transportăm deținute și deținuți în aceeași încăpere, stând unul lângă celălalt", a mai spus Dorobanţu. 

Într-un moment în care paznicii săi erau în interiorul clinicii, deținutul Szombor Meszaros ar fi folosit o centură de siguranță și ar fi reușit să descuie ușile ambulanței și s-a făcut nevăzut.

Incidentul a avut loc marţi, în jurul orei 15, iar de atunci forțe impresionante ale Poliției și Jandarmeriei îl caută pe acest individ.

Polițiștii au transmis și semnalmentele sale. Bărbatul era îmbrăcat într-un tricou de culoare neagră cu un desen alb în zona pieptului, purta o vestă de culoare închisă, pantaloni de trening de culoare închisă și adidași în culorile alb și roșu.

Bărbatul are o înălțime de 1.80m, o constituție atletică, ochi albaștri, poartă barbă, are părul șaten și sprâncenele arcuite.

Poliția sfătuiește cetățenii să nu încerce să intervină singuri în cazul în care îl văd pe acest individ, ci să sune imediat la 112.

×
Subiecte în articol: evadat inchisoare rahova Szombor Meszaros
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close