Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Bani de la stat pentru clădirile cu risc seismic. Cum se pot obţine fonduri pentru reabilitarea instituțiilor publice

Bani de la stat pentru clădirile cu risc seismic. Cum se pot obţine fonduri pentru reabilitarea instituțiilor publice

E posibil ca România să fie lovită de mare cutremur în mai puțin de două decenii. Asta arată calculele seismologilor. De aceea, este prioritar ca toate clădirile din țară, atât cele pentru locuit, cât și instituțiile publice, să fie pregătite să reziste.

de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Feb 2024   •   11:33

Pentru a se evita un dezastru precum cel din 1977, autoritățile au pregăti mai multe programe prin care să alocă bani pentru consolidarea tuturor construcțiilor. 

Guvernul României a alocat sumă impresionantă pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic. Aici sunt incluse atât locuințe pentru populației, dar și clădirile în care funcționează instituțiile statului, precum școlile și spitalele

"Avem un proiect de investiții, care este undeva situată la 3 miliarde de euro pentru aceste două programe foarte importante. Pe de o parte, consolidare a școlilor, care sunt au acest risc seismic ridicat și pe de altă parte, a clădirilor, instituții publice care la fel, prezintă un risc ridicat.

Pe de altă parte, la nivelul unităților administrative teritoriale, evident, investiții pentru acele unități are pot prezenta un anumit risc la nivelul societăților locale", a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene

Instituțiile publice pot cere fonduri de la stat prin intermediul ministerului Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor fără să vină cu vreo contribuție. 

"Avem cinci programe de finanțare pentru consolidare și unul pentru expertizare. Cel mai mare dintre ele consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în care intră și blocurile de locuințe și clădirile administrative publice locale sau alte tipuri de autorități publice. Are 3,75 miliarde de lei alocate credit de angajament", a precizat Darian Cotescu, director adjunct, Direcţia de dezvoltare regională

"Parte de program național de consolidare a riscului de construcție cu risc seismic ridicat , care se implementează prin Ministerul Dezvoltării. Platforma este deschisă fără termen din 1 august 2023", a declarat Daniel Surdu, Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării. 

Conferința națională ”EȘTI SIGUR, NU EȘTI SINGUR – Asigurarea imobilelor, singura protecție în fața riscului seismic“, a fost organizată de Antena 3 CNN.

×
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close