Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Ce efecte negative are zahărul și cum putem renunța mai ușor la dulciuri

Ce efecte negative are zahărul și cum putem renunța mai ușor la dulciuri

Orice porție de zahăr cere încă una și încă una și tot așa, parcă pofta de dulce nu mai dispare niciodată. Din păcate, acest obicei poate să ne pună piedici serioase.

Ce efecte negative are zahărul și cum putem renunța mai ușor la dulciuri
Sursa foto: Unsplash.com | Joanna Kosinska
de Ela Crăciun    |    13 Oct 2021   •   16:25

De la  modul în care ne afectează ficatul și inima, la stări de euforie, nervi și oboseală. Practic, se transformă într-o adicție. Drept urmare, ponoasele pe care le tragem zi de zi din cauza consumului de dulce procesat sunt multe și grele. De ce apare această plăcere dăunătoare, dar și cum putem de scăpa de ea, aflăm în cele ce urmează.

În spatele fiecărei pofte poate exista o nevoie a organismului. De exemplu, pofta de sărat anunță o deficiență de sodiu. Pofta de ciocolată poate însemna o lipsă de crom, magneziu, vitamine B, acizi grași esențiali. Iar pofta de dulce semnalează lipsa unui somn odihnitor, stări emoționale, precum tristețea și depresia sau un nivel de stres ridicat.

"Putem să facem o similitudine între dulce și alcool. Alcolicul se va duce, indiferent de problema pe care o are, spre alcool, ceilalți, care nu au această adicție, au adicția de zahăr, indiferent de problema pe care ar avea-o, își oferă o satisfacție, își oferă ceva dulce pentru a simți că viața nu este atât de amară pe cât părea înainte", spune psihologul Constantin Cornea.

Însă, consumul excesiv afectează sănătatea organismului nostru. Practic, ne bombardează cu calorii goale care se depun sub formă de grăsime pe organe și pe corp, nu ne oferă nutrienți, ne scade nivelul de vitamine și ne îmbătrânește pielea. Iar în plus, provoacă și dependență.

"Cu cât mâncăm mai mult zahăr și mai multe dulciuri cu atât pofta crește niște neurotransmițători din creier se declanșează ca într-un foc de artificii și noi suntem foarte fericiți, mulțumiți și încântați. Dar la scurtă vreme, aceștia dispar și receptorii noștri din creier cer din nou să se simtă bine și atunci apare această poftă de dulce. Uneori, dacă nu mâncăm mâncare și mâncăm doar dulciuri poate să apară și o hipoglicemie reactivă, adică inițial, după dulce, glicemia crește în acea stare de bine, însă, ulterior, ea scade brusc, destul de mult și în hipoglicemie tot corpul nostru cere dulce, pentru a se reface echilibru", a spus diabetologul Ruxandra Pleșea.

Însă, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că nu ar trebui ca zahărul să reprezinte mai mult de 5% din numărul total de calorii consumat zilnic. Mai exact, bărbații pot consuma maximum nouă lingurițe de zahăr, iar femeile șase. Dar atenție, acest procent include toate tipurile de zaharuri, inclusiv fructele și mierea.

"Organismul ne vorbește de pofte, iar gustatul ar trebui să ne mulțumească, să ne aducă satisfacție. Dacă am o anumită plăcere, plăcerea respectivă nu trebuie să mă perturbe, nu trebuie să mă îngrașe", spune psihologul.

Așadar, persoanele care constată că pofta de dulce s-a transformat din plăcere în adicție, ar trebui să o stopeze.

"Fie scădem treptat cantitatea și peste o lună observăm că nu ne mai simțim la fel de bine dacă mâncăm o cantitate mare, fie o facem brusc, adică intrăm în acea dietă de detoxifiere de dulce în care ne așteptăm să apară, uneori, și sindromul de sevraj. Dacă suntem mari consumatori de dulciuri, atunci când le întrerupem brusc s-ar putea să avem amețeli, oboseală, tremurători, nervozitate – toate simptomele unui adevărat sevraj, pentru că receptorii și celulele corpului sunt lăsate fără stimulul lor preferat și atunci suferă și strigă. Însă, aceste simptome sunt trecătoare, în circa două săptămâni le depășim și sunt foarte multe povești de succes", mai spune dr. Pleșea.

Renunțarea la zahăr nu e un proces ușor. Iar potrivit specialiștilor, mulți dintre consumatorii înrăiți revin la acest obicei dăunător și după perioade lungi de pauză.

"Ideal este să amânăm cât mai mult satisfacerea acestei plăceri, acestei nevoi, adică să ne luptăm. Constatăm că este o luptă de lungă durată și că e nevoie să apelăm și la voință și poate să îmbunătățim zona intenstinală, pentru că sunt teorii care spun că anumite bacterii, în special speciile de candida, cer dulce, ele hrănindu-se cu alimente dulci", mai precizează medicul.

 

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close