Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Mii de turiști au ales să își petreacă Revelionul în stațiunile de la mare. Prețul pentru o noapte de cazare

Mii de turiști au ales să își petreacă Revelionul în stațiunile de la mare. Prețul pentru o noapte de cazare

Restaurantele şi hotelurile de pe malul mării fac ultimele pregătiri pentru petrecerea de Anul Nou. Turiştii care au ales această variantă se vor bucura de o cină cu bucate tradiţionale, concerte live, dar şi facilităţi precum piscine, spa-uri sau săli de fitness. Pre'urile sunt însă pe măsură.

de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Dec 2023   •   20:29

De Revelion, nu doar hotelurile de pe Valea Prahovei vor fi pline de turişti, ci şi unităţile de cazare de la malul mării.

”Hotelierii au înțeles că trebuie să suplimenteze serviciile oferite pentru a atrage turiștii. Ne bucurăm de o creștere cu 20% a numărului de turiști și sperăm să avem și o vreme foarte bună”, a spus Ovidiu Oprea, agent de turism.

Din cele puţin peste 20 de hoteluri deschise, managerii spun că majoritatea sunt rezervate în totalitate pentru sejurul ce cuprinde noaptea dintre ani.

”Mai au vreo două zile la dispoziție și mai avem și câteva camere libere. Deci încă așteptăm doritorii.

Avem un pachet special creat. Include trei nopți de cazare cu pensiune completă, acces la zona spa, piscină, saune, jacuzii, sală de fitness, terapii incluse pentru doamne și pentru domni. Pentru doamne, un tratament facial deosebit. Pentru domni, un masaj al tălpilor și gambelor”, a precizat Costina Ciorbaru, manager hotel.

În Mamaia, la un hotel 4 stele, o să plătiți și 1.200 de lei pe noapte.

Şi vremea va fi frumoasă pe litoral în perioada Revelionului, anunţă meteorologii.

×
Subiecte în articol: turisti revelion statiuni malul mării cazare
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close