Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Programul pe care vrea să îl adopte Guvernul pentru marile magazine. Marcel Ciolacu: "Se poate ajunge la o astfel de decizie"

Programul pe care vrea să îl adopte Guvernul pentru marile magazine. Marcel Ciolacu: "Se poate ajunge la o astfel de decizie"

Apar mari controverse după propunerea din guvern de a închide magazinele în weekend. În discuțiile de până acum a fost anticipat și un anumit program.

de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Mar 2024   •   18:54

Propunerile şi discuţiile din Guvern privind închiderea supermarkeruilor în weekend crează deja mari controverse atât în rândul consumatorilor dar şi printre reprezentanţii marilor lanţuri de magazine, chiar dacă această recomandare vine inclusiv din partea unei asociaţii a comercianţilor.

În primul rând, conform discuţiilor de până acum, magazinele ar trebui să se închidă de vineri seara până luni dimineața. Totuşi, aşa nu se întâmplă în nici o ţară europeană. În Austria de exemplu, supermarketurile se închid în zilele de weekend, dar de la orele 12.00 sau 13.00.

Acum, apar probleme în rândul majorităţii populaţiei active. În general, românii muncesc de luni până vineri, iar mulţi dintre ei, inclusiv vineri au program normal, adică până seara.

Inclusiv cifrele din vânzări arată că cele mai multe cumpărături se fac în zilele de sâmbătă şi duminică. Apoi, Guvernul spune că prin această măsură vrea să impulsioneze consumatorii să se îndrepte către pieţe, adică să cumpere marfă de la producătorii români.

"Am dat-o în discuție la tehnicul Guvernului să vedem în primul rând impactul. Nu e o decizia ușoară. Trebuie să fim corecți că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând nu știm dacă acoperim nevoia cetățenilor dacă închidem supermarketurile. Era vorba de toate magazinele alimentare.

Românilor li s-a spus să își facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz. Eu nu pot spune românilor când să se ducă la magazin să își cumpere alimente. E decizia dumneavoastră. Nu e o decizie ușoară dar dacă avem un sistem alternativ viabil atunci se poate ajunge la o astfel de decizie", a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Întrebarea este, au la momentul de faţă producătorii români, o gamă atât de variată de produse încât să înlocuiască produsele din magazine? Nu prea au! Dincolo de aceste aspecte mai intervine şi o problemă pe care o ridică magazinele privin marfa perisabilă. S

Stocurile din această marfă ar fi pierdute în zilele în care aceste magazine ar fi închise. Şi mai este ridicată o problemă, cea a principiilor concurenţiale. Vom vedea aşadar dacă acest proiect se va materializa în vreun fel.

 

×
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close