Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Revelionul în România înseamnă prețuri mari. Chiar și pentru șeici

Revelionul în România înseamnă prețuri mari. Chiar și pentru șeici

Dacă vă gândiţi, ca pe ultima sută de metri, să petreceţi Revelionul la munte sau la mare în România, ar trebui să ştiţi că tarifele de cazare au ajuns la preţuri astronomice.

Revelionul în România înseamnă prețuri mari. Chiar și pentru șeici
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Dec 2023   •   19:20

În Poiana Braşov, pentru două nopţi de cazare la un hotel de 4 stele, preţul e de aproape 13.000 de lei. Ce-i drept, micul dejun e inclus.

În Mamaia, pentru trei nopţi de cazare, la un hotel de 5 stele, preţul pentru o cameră variază între 5.150 de lei și 6.750 de lei, cu mic dejun și două cine incluse.

Dacă comparăm aceste tarife cu cele din Dubai, o altă destinaţie preferată de români, ei bine, polul opulenţei ar putea părea chiar o destinaţie accesibilă.

Aici, preţul pentru două nopţi de cazare la hotel de 5 stele poate varia între 3.000 şi 7.000 de lei.

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close