Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Petre Daea contrazice datele INS: "România importă 46,6% carne de porc, nu 80%"

Petre Daea contrazice datele INS: "România importă 46,6% carne de porc, nu 80%"

Institutul Național de Statistică a făcut publice datele privind importurile din România. Potrivit acestora, țara noastră importă care de porc în proporție de 80% din necesarul de consum. Petre Daea a contrazis datele în direct la Antena 3 CNN.

de Ioana Mircea    |    22 Dec 2022   •   19:04

Pe lângă partea spirituală a Crăciunului, trebuie să recunoaştem, că la noi, şi masa de sărbători are o importanţă deosebită. V-aţi întrebat vreo dată câte produse de pe masa sunt realmente româneşti?

Fripturile, cozonacii, salata de boeuf mai sunt româneşti, doar pentru că le preparăm la noi în ţară? Majoritatea ingredientelor sunt de la străini. O arată datele Institutului Național de Statistică privind importurile.

Carnea de porc, poate cel mai cumpărat aliment în această perioadă - 80% din necesarul de consum este adus din import, din Ungaria sau Polonia. Apoi, cozonacii sunt făcuţi cu făină din import. O să spuneţi că suntem grânarul Europei. Da! suntem. Dar vindem grâu ieftin şi cumpărărm făină scumpă - cam de 570 de milioane de euro pe an, adică dublu faţă de valoarea exporturilor.

Fermierii își vând sau sacrifică vacile de lapte din cauză că e scump furajul, iar noi cumpărărm lapte de prin Germania, Polonia sau Olanda, astfel importurile au crescut cu 14%. Cumpărărm de la alţii şi brânză sau caş de 270 de milioane de euro pe an. Nici ciocolată nu producem în ţară, drept urmare, importăm de 211 milioane de euro.

Moş Crăciun va aduce peste trei zile jucării copiilor. Le va căuta tot pe la străini, pentru că 90% din jucăriile de la noi, sunt din import.

Ministrul Agriculturii contrazice datele INS

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a contrazis în direct la Antena 3 CNN, datele cu privire la importul cărnii de porc.

"Nu este adevărat că acest consum al României de 80% este asigurat din import. Din consumul țării 46,6% este din intern. Deci 50% din consumul țării e asigurat din intern și 50% din import, dar nu 80%.

Vă spun acum, în premieră, că este un demers guvernamental susținut din banii statului de a dezvolta sectorul suin, creând capacități pentru reproducție știind că suntem cu adevărat tributari la importul materialului biologic", a declarat Petre Daea.

×
Subiecte în articol: petre daea import
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close