Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Patronii staţiei GPL din Crevedia, aduşi de poliţie cu mandat la audieri

Patronii staţiei GPL din Crevedia, aduşi de poliţie cu mandat la audieri

Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost aduşi la audieri, marţi, la Parchetul General! Asta în timp ce bilanţul negru creşte în fiecare zi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Sep 2023   •   18:42

Ionuţ Doldurea, patronul firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-a produs explozia în urma căreia au decedat cinci oameni, a fost adus sub escortă marţi seară la sediul Parchetului General.

La Parchet a fost adus de poliţişti şi al doilea asociat al firmei, Cosmin Stângă.

Ionuţ Doldurea este fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Primarul a anunţat că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută. 

Aproape două săptămâni de la tragedia care a lăsat zeci de oameni fără case, iar răspunsurile întârzie să apară. Nu se ştie exact de la ce a pornit explozia şi nici cine se face vinovat. Între timp, răniţii se zbat între viaţă şi moarte.

Din păcate, azi a fost înregistrată a cincea victimă, care a decedat pe patul de spital având arsuri pe 90% din suprafaţa corpului.

Tragedia de la Crevedia a lăsat în spate familii îndurerate, pagube uriaşe, dar şi multe întrebări fără răspuns.

Au fost deschise mai multe anchete, doar că momentan nu au adus prea multe răspunsuri.

Citeşte şi: Patru dosare penale au fost deschise după exploziile în lanţ de la Crevedia

După exploziile în lanţ de sâmbătă de la Crevedia, Parchetul General, Parchetul Militar şi DNA au deschis patru dosare penale.

Parchetul General anchetează cauzele exploziilor în lanț de la stația GPL iar Parchetul Militar cercetează intervenția pompierilor, după ce 43 de salvatori au fost răniți în a doua deflagrație.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție investighează de ce a funcționat fără autorizație timp de trei ani stația GPL la care s-a produs tragedia de la Crevedia.

Vezi şi: "Mereu s-a lucrat pe ascuns acolo" | Oamenii protestează la primăria din Crevedia şi cer dreptate pentru victime

×
Subiecte în articol: Caracal Crevedia stație GPL
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close