Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cum a făcut un ofițer de informații să dispară 25.000 de euro, după o beție. Scandal în unitatea secretă a Armatei

Cum a făcut un ofițer de informații să dispară 25.000 de euro, după o beție. Scandal în unitatea secretă a Armatei

Scandal în unitatea secretă a Armatei. Un ofiţer superior de la Direcţia Generală de Informaţii a MApN a fost reţinut, după ce a fost acuzat de colegul de birou de furt. La mijloc ar fi vorba de o sumă mare de bani, 25.000 de euro, care s-au evaporat după o beţie.

de Carmina Pricopie    |    20 Iun 2023   •   19:25

3 aprilie. Potrivit unor surse, cei doi ofiţeri, colegi de birou la Direcţia Generală de Informaţîi a Armatei au plecat de la serviciu şi s-au oprit în mai multe baruri din Capitală.

S-au cinstit şi, spre seară, au continuat socializarea de după serviciu la unul dintre ei acasă, într-o locuinţă situată în Sectorul 6 al Capitalei.

Ofiţerii au prelungit activitatea cetăţenească de după culegerea de informații, până când unul dintre ei s-a retras.

În urmă sa, proprietarul apartamentului ar fi observat că vizita colegului l-ar fi lăsat mai sărac cu 25.000 de euro. În toiul nopții, ofiţerul păgubit a alertat autorităţile.

Citește și: Jandarm din București, acuzat că și-a batjocorit fiica vitregă timp de doi ani. Mama copilei minore știa, dar nu a făcut nimic pentru a opri abuzurile

Ofiţerul a sunat la 112 şi a reclamat că a fost jefuit. Cazul a fost direcționat către Secția 22 Poliţie. La scurt timp de la apelul telefonic, principalul suspect, colegul său de birou dar și camaradul de băutură, a fost adus aici pentru audieri și reținut.

Poliţiştii au făcut cercetarea la faţa locului şi au căutat chiar şi în locul indicat de păgubit în care ar fi fost cei 25.000 de euro.

Cutia unde ofiţerul de armată avea banii era goală, spun surse judiciare. Banii se evaporaseră, iar locotenent colonelul acuzat de furt calificat urma să fie dus de procurorii militari în faţa Tribunalului Militar cu propunere de arestare preventivă.

”În dosarul 372/P/2023 se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În cauză a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, măsură ce a fost revocată ulterior”, se arată în răspunsul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Inculpatul militar, a scăpat de arest, pentru că păgubitul ar fi sunat ulterior să anunţe că a găsit banii, culmea, chiar în cutia în care îi căutaseră şi poliţiştii.

Tocmai pentru că declaraţiile ambelor părţi s-au tot schimbat, procurorii militari au mers cu anchetă mai departe. Iar, cei doi combatanţi sunt în continuare colegi la acelaşi birou, împotriva lor nefiind luată nicio măsură.

”Articolul 89

Hotărârea privind menţinerea în activitate a cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală sau care sunt trimise în judecată instanţelor militare se ia după soluţionarea cauzei de către parchetul militar ori de către instanţa de judecată militară. În acest interval de timp ofiţerii, maiștrii militari şi subofițerii arestaţi se suspendă din funcţie, iar cei care sunt cercetați şi judecați în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune se pun la dispoziţie. Pe timpul suspendării din funcţie, ofiţerii, maiștrii militari şi subofițerii nu beneficiază de nici un drept de la Ministerul Apărării Naţionale. Cei puşi la dispoziţie îndeplinesc atribuţiile stabilite de comandanții unităţilor din care fac parte şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului pe care îl au, la minimum”, potrivit Legii nr. 80 din 11.07.1995.

Până la această oră, Ministerul Apărării nu a oferit un punct de vedere despre cele întâmplate.

×
Subiecte în articol: MApN ofiter Carmina Pricopie
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close