Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Funcțiile de top pe care Klaus Iohannis le vânează la Bruxelles. Ce spune preşedinta Parlamentului European

Funcțiile de top pe care Klaus Iohannis le vânează la Bruxelles. Ce spune preşedinta Parlamentului European

Preşedintele Klaus Iohannis vânează o funcţie la nivel european şi nu se sfieşte să spună asta şi în discuţiile cu oficialii de la Bruxelles.

de Vasile Marcu    |    06 Mar 2024   •   19:25

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a povestit într-un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN despre discuţiile pe care le-a avut cu şeful statului român şi despre solicitările făcute de acesta.

"Din punctul meu de vedere, când vă uitați la Uniunea Europeană, trebuie să ne asigurăm că nordul, sudul, estul, vestul, centrul sunt incluse. De fapt, am avut de foarte mult timp o absență a acestei reprezentări.

De aceea președintele Iohannis, când a venit la Strasbourg a fost foarte clar în acest sens. Și pentru mine, este foarte clar, de asemenea, că avem nevoie de toată lumea pentru a ne asigura că nu vă simțiți excluși la nici un nivel de decizie", a spus Roberta Metsola.

Sunt negocieri în spatele uşilor închise chiar acum la Bucureşti, în timpul congresului Popularilor Europeni. Klaus Iohannis şi cei care îl susţin se dau peste cap pentru a-i obţine acestuia o funcţie de top la nivelul administraţiei comunitare.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, discuţiile se poartă pentru a-l propulsa pe Iohannis la şefia Consiliului European, dar nu este exclusă nici varianta vehiculată iniţial de a prelua conducerea NATO.

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close