Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii O scrisoare veche de 550 de ani ar putea să dea detalii despre viața lui Vlad Țepeș

O scrisoare veche de 550 de ani ar putea să dea detalii despre viața lui Vlad Țepeș

Oamenii de știință speră ca biomoleculele istorice dintr-o scrisoare din secolul al XV-lea, scrisă de însuși Vlad Țepeș, personaj care a inspirat romanul lui Bram Stoker, vor dezvălui mai multe despre domnitorul Țării Românești.

O scrisoare veche de 550 de ani ar putea să dea detalii despre viața lui Vlad Țepeș
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Iul 2023   •   13:56

Gleb și Zvetlana Zilberstein, doi oameni de știință supranumiți și „detectivi ai proteinelor”, au cercetat cu atenție un document vechi de peste 500 de ani într-o cameră din Transilvania, semnat chiar de Dracula.

Cei doi oameni de știință vor să extragă material genetic din scrisorile scrise de Vlad Dracul, lăsate acolo de transpirația, amprentele și saliva lui, pentru a putea construi o imagine nu numai asupra machiajului fizic al domnitorului muntean, ci și a condițiilor de mediu în care a trăit.

„A fost incredibil că am putut extrage moleculele lui Dracula în ziua în care romanul lui Bram Stoker a fos publicat acum 125 de ani. Ne dorim să primim un instantaneu al unui portret molecular al lui Vlad Dracula, atunci când a scris sau a semnat aceste scrisori. Adică sănătatea lui, ce a mâncat și cum era atmosfera în jurul lui.

Când sunt găsite biomolecule istorice, începem să le analizăm. Adică, pentru a determina compoziția moleculară și vârsta moleculelor istorice. Determinăm în principal proteine și metaboliți. Aceste molecule sunt mai stabile decât ADN-ul și oferă mai multe informații despre condițiile de mediu, sănătate, stilul de viață, nutriția, persoane istorice căreia au aparținut moleculele istorice”, a spus Gleb Zilberstein.

Soții Zilberstein s-au născut în Kazahstan și, în ultimii 26 de ani, au trăit și au lucrat în Tel-Aviv, Israel. Împreună cu profesorul Pier Giorgio Righetti de la Universitatea Politehnică din Milano, ei au dezvoltat analiza biochimică folosită pentru extragerea proteinelor din articolele atinse sau purtate de oameni morți de mult.

 

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close