Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Imagini cutremurătoare cu Eduard Giosu încătuşat ore bune pe patul de spital, în stare gravă

Imagini cutremurătoare cu Eduard Giosu încătuşat ore bune pe patul de spital, în stare gravă

Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate detalii de la intervenţia echipajului SMURD, dar şi cum a fost tratat Eduard Giosu pe toată perioada cât a stat la spital. Atenţie, urmează informaţii şi imagini cu un puternic impact emoțional!

de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Oct 2023   •   20:42

Vorbim despre amănuntele intervenției care nu înseamnă doar ce au făcut polițiștii, înseamnă ce s-a întâmplat din momentul în care Eduard Giosu a fost preluat de ambulanța SMURD și dus la spital și tot ce s-a întâmplat pe parcursul întregului moment în care el a stat în spital.

Mai exact, cu două minute înainte de a ajunge ambulanța Eduard Giosu este încătușat şi ţinut la pământ, cu fața în jos.

Mai mult, conform documentelor echipajul medical a fost alertat la ora 03:33. La 03:35 echipajul medical pleacă spre caz. La 03:37 ajunge la Eduard, iar la ora 04:02 echipajul medical îl preia pe Eduard către spital, unde ajunge la ora 04:08.

Aici intervine prima întrebare: De ce a trebuit să stea echipajul medical timp de 20 de minute, din moment ce Eduard se afla vizibil într-o stare foarte gravă?

De asemenea, potrivit fișei medicale Eduard a fost transportat la spital însoțit de un agent de poliţie. Această informație este însă contrazisă de imaginile de pe bodycam-ul uneia dintre polițiste pe care o vedem în imaginile de la spital, acolo unde se aflau deja mai mulţi agenți. 

Ajungem la spital unde pe imaginile de pe bodycam se observă cum Eduard este pe un pat de spital fix în poziţia în care a fost preluat de pe stradă, adică încătușat cu mâinile la spate şi cu faţa în jos.

Potrivit fisei medicale la ora 4:18 când a ajuns la spital Eduard a fost înregistrat ca un caz care nu prezenta decât consum de droguri şi alcool şi o lovitură la una din arcade.

Citeşte şi: Polițista care a filmat încătușarea lui Eduard Giosu rupe tăcerea. Femeia recunoaște că tânărul a fost lovit de colegii ei

Consultul propriu-zis începe la ora 5:15. Deci trec alte 57 de minute în care Eduard nu este consultat şi stă în pat încătușat cu faţa în jos.

Punând cap la cap avem deja 77 de minute din momentul în care a sosit ambulanța, a stat cu el în stradă 20 de minute la care mai adăugăm și cele 57 de minute în care nu a fost consultat pentru că venise cu un cod care nu părea fi urgență maximă, la ora 5:15 medicii decid că este cazul pentru a fi considerat în sfârșit o urgenţă. Este momentul în care Eduard intră în cod roșu.

Mai mult pe imaginile de pe bodycam-ul poliţistei se vede cum acesta acoperă la un moment dat camera cu o agendă. 

Între timp, au fost declanșate două anchete, una la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi una demarată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a se clarifica cu exactitate cum s-a desfăşurat şi intervenţia medicilor în cazul lui Eduard Giosu.

Citește și: Reacţia tatălui lui Eduard Giosu la imaginile cutremurătoare de la încătuşarea fiului său: "Au curmat viaţa fiului meu! Sper că nu vor scăpa uşor"

Tot astăzi, Poliţia Capitalei a dus clarificări referitoare la intervenţia agenților prezentați la acest caz. 

Declaraţiile Poliţiei Capitalei au fost comentate de jurnalistul de investigații Antena 3 CNN, Carmina Pricopie care a spus: 

"În primul rând aș fi așteptat ca această conferință să fie ținută, dacă nu de șeful Poliției Capitalei, chiar de către șeful Poliției Române, pentru că vorbim despre unul dintre cele mai mari scandaluri care a zguduit Poliția Română în ultima perioadă. Această conferință a fost ținută de purtătorul de cuvânt al Poliției Române, care a încercat cât de cât, pe baza informațiilor pe care le-a avut la dispoziție, să facă un pic ordine în cronologia evenimentelor de atunci, din seara de 18 septembrie, atunci când Eduard Giosu a fost imobilizat de către polițiștii şi a ajuns în stare gravă la spital. Însă sunt foarte multe necunoscute. La această oră am reușit să aflăm că șefii celor cinci polițiști, cei de la Secția 17, au știut imediat despre acest eveniment, că s-a întocmit un raport de folosire a forței, însă nu știm.

Nu ni s-a răspuns ce conține acest raport și cât de real este el, pentru că, așa cum ni s-a spus în conferința de presă, unul dintre acești polițiști au mai fost implicat într-un eveniment asemănător, undeva în martie. Și atenție, atunci, la vremea respectivă s-a declanșat o cercetare de către cei de la biroul de control intern, care au constatat că polițiștii care au participat la o imobilizare asemănătoare ar fi atestat în fals modul în care au făcut încătușarea și modul în care au folosit forța.

Acesta este unul dintre polițiștii care a participat și la încătușarea lui Eduard Giosu. Și de aici putem să ne punem, desigur, întrebări dacă la fel a fost întocmit și acest raport după încătușarea lui Eduard Giosu, cu lacune sau de ce nu cu fapte prezentate în mod nereal de către polițiști. Dar acestea sunt doar câteva suspiciuni ale noastre.

Pe baza datelor prezentate de către poliție în mod oficial, mai știm că astăzi a fost audiată la parchet una dintre polițiste care din informațiile noastre pe surse, a declarat în fața anchetatorilor că unul dintre polițiști, o femeie a fost cea care l-a lovit în momentul în care era jos la pământ încot încătușat pe Eduard Giosu. Sunt foarte multe declarații care se bat cap în cap în acest moment declarațiile polițiștilor care au participat la această misiune.

Se face o anchetă internă la Poliție, la Secția 17, dar nu care vizează modul de intervenție a polițiștilor, pentru că deja este o anchetă penală în curs, ci vizează modul în care aceștia au folosit sau nu au folosit acele bodycam-urile pe care le au la dispoziție, pentru că știm că din cinci polițiști, doar unul dintre ei a folosit această aparatură de înregistrare și doar atunci când a dorit, așa cum am aflat astăzi, de la una dintre polițistele care a fost la audieri. Practic a manipulat cum a vrut ea acel dispozitiv de înregistrare foarte important la fața locului. Atunci, în seara respectivă a fost și un echipaj de la Secția 18.

Deci, pe lângă cei cinci polițiști despre care știam până acum, au mai fost alți doi polițiști la fața locului, însă nu știm ce au văzut, ce au făcut, dacă au fost, nu au fost audiați până acum în acest caz", a spus Carmina Pricopie, jurnalist de investigații Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Eduard Giosu incatusat spital stare grava
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close