Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Descoperiți Top mega-averi din contracte cu statul. Politicieni şi milionari de partid

Top mega-averi din contracte cu statul. Politicieni şi milionari de partid

Gata cu șmecheria, nu se mai poate ca doar fraierii să plătească în țara asta, război total cu evaziunea. Practic, de când ne știm, retorica politică de la vârf, indiferent de partid sau perioadă, este că trebuie să se termine în România cu tunurile, să se cheltuie cu responsabilitate banul public, iar cei care fac mari averi trebuie să plătească la buget ce este corect.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Ian 2024   •   23:09

Doar că, atunci când ne uităm la unele dintre cele mai mari averi făcute în România, constatăm că au fost construite pe bază de contracte cu statul sau, oricum, puțini sunt cei care se pot abține. Milionari, familii de politicieni, bugetari de-o viață - și toți ne spun că nu e nimic dubios la mijloc, banii publici n-au devenit afacere generalizată pentru firmele de partid, iar ei și familiile lor pur și simplu au fost cei mai competenţi pentru contractele respective, care oricum ar fi cu profituri... decente.

Unul dintre cele mai luxoase localuri din Mamaia. Odinioară, an de an, la început de lună august, presa se delecta cu imagini de la petrecerile fastuoase pe care le dădea de ziua lui unul dintre cei mai vechi și abili politicieni: Vasile Blaga. Notele de plată: mereu în jur sau peste 10.000 de euro. Asta vara. Fiindcă iarna, pe 1 ianuarie, de ziua onomastică, lui Blaga îi place la hotelul de 4 stele, unul dintre cele mai scumpe din Poiana Brașov, deținut de prietenul și milionarul Călin Mitică.

Blaga este bugetar de când îl știm și, deși s-a chinuit mereu să se țină pe discreție, este renumit ca fiind cel mai influent om pe zona Bihor și că familia sa este una foarte bogată. Ce știm cu siguranță este că, periodic, firme asociate cu apropiați de-ai săi ne apar în investigații pe relații de multe milioane cu statul. Cea mai proaspătă dezvăluire Jurnalul: o afacere de 5,5 milioane de euro pe an pentru o firmă a fiicei și ginerelui lui Blaga, în spitale de stat. Și nu este singura, doar cel mai recent exemplu. O firmă condusă de Ioan Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, în acționariatul căreia fiind și fiica sa cea mare, Agathe, ce execută transport nemedicalizat pentru pacienți care au nevoie de dializă.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara le plătește 45.000 de euro pe lună pentru asta, aproape 2 milioane de euro în total, pentru transportul a 60 de pacienți. Și a mai primit de la același spital un contract similar în 2021, cu valoare de aproximativ 600.000 de euro. Același gen de contract - și cu Spitalul de Urgență Petroșani. La fel, Spitalele Județene de Urgență Reșița, Bistrița, Tulcea, Ploiești și Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, aflat în subordinea primăriei colegului de partid și prietenului Emil Boc.

Un personaj cu legături cu firma ginerelui lui Blaga, de altfel, v-am dezvăluit aici, la Descoperiți, apare și este punct-cheie în dosarul ASSMB, al șpăgilor pentru funcții în spitale din București, detonat în toamna lui 2023. Tot pe linie de contracte cu spitale am dezvăluit cu detalii şi documente în mai multe rânduri aici, la Antena 3, că este şi una dintre afacerile clanului lui Dorin Cocoş, în special printr-o firmă pe numele sorei sale. Afacere ce a continuat cu succes şi cu flux constant de contracte pe bani publici chiar şi după picarea în dizgraţie penală a lui Dorin Cocoş – şi cât timp a fost la închisoare, după condamnarea din dosarul Microsoft, dar şi după ce a ieşit. Afaceri care le-au asigurat luxul cu care sunt obişnuiţi. Dorin Cocoş cu deplasări constante în Dubai, fiul, Alin, cu celebrele vacanţe de lux împreună cu soţia tunată, Monica Orlanda, în cele mai scumpe locante din Mykonos sau Santorini.

Stelu, săgeata reţelei Udrea-Cocoş, distracţie în cluburi exclusiviste cu dive aduse de acasă

Celebrul Stelu, Gheorghe Stelian, mai cunoscut sub numele de săgeata rețelei Udrea-Cocoș în anii lor de glorie cu tunuri antologice. Unele ce s-au tradus și în mega-dosare penale. Stelu – vedetă de necontestat în seria ANRP. A fost surprins distrându-se la unul dintre cele mai populare cluburi exclusiviste din Mykonos – 180 degrees club cu o divă adusă de acasă, Andreea Bododel. Cei care au pus mâna pe imagini spun că Stelu nu a fost deloc strâns la buzunar. Au petrecut cu toții până târziu în noapte, cu cele mai fine și scumpe băuturi aduse la masă, semn că în niciun caz nu duce lipsă de capital, chiar și după ce procurorii au intrat pe filiera din care făcea și el parte, iar împreună au muls o grămadă de bani.

150 de miloane de euro spunea la un moment dat fostul premier Victor Ponta că s-ar fi scurs de la ANRP, deci de la stat, către băiatul deștept Stelu, pentru despăgubiri legate de terenuri din jurul Capitalei, în Ilfov, obținute cu acte false. Inclusiv celebra afacere cu terenul și blocul din strada Chopin, al grupării Udrea, a fost făcută prin săgeata Stelu, de la care acum Alin Cocoș se răfuiește cu el și îl porcăie peste tot spunând că Stelu i-a dat țeapă. Ba chiar l-ar fi prins la fostul hotel al familiei, Eurohotels, din Averescu, și i-ar fi cărat lui Stelu și ceva pumni în cap, au relatat gurile rele din presa tabloidă. Umblă vorba că, după ce a văzut că gruparea Udrea-Cocoș a picat de la butoanele controlării sistemului, Stelu s-a dat cu noii veniți și a început să-i țepuiască pe cei care l-au făcut mare, inclusiv scriind denunțuri la DNA. Cu denunțuri sau nu, oricum dosarele respective au început să se prăbușească unul câte unul și să fie închise, fie pentru că faptele nu există, fie pentru prescriere.

Matei Stratan, milionarul devenit unul dintre cei mai râvniţi burlaci din România

Matei Stratan este unul dintre cei mai râvniţi burlaci din România. Este tânăr, arătos, plin de bani de la tata şi a fost făcut celebru de relaţia cu Mădălina Ghenea, cu care împarte şi o fetiţă. De asta îl vănează nu numai femeile dar şi paparazzi. Vedeţi, de exemplu, imagini de acum, de la începutul anului, cu noua iubită a lui Stratan, Iana Budeanu, filmată în timp ce se dă jos din maşina de lux şi deschide cu propria cheie poarta vilei impozante pe care Matei o deţine într-una dintre cele mai scumpe zone din Capitală.

Dar este nimic, faţă de alte proprietăţi ale familiei. Matei Stratan este dat de ziare cu o avere proprie de 40 de milioane de euro. Familia sa, în frunte cu tatăl, Dan Stratan poreclit Mister Cash, se spune că ar deţine 240 de milioane de euro. Povestea acestei averi uriaşe: una dintre cele mai de succes firme de consultanță din România, cu multe contracte cu statul. Și în orice domeniu: CFR, privatizare, cercetare, finanțe, asfaltări, management. O altă companie asociată cu numele Dan Stratan este Tecnic Consulting Engineering România SRL, care s-a ocupat de proiectarea unei porțiuni din autostrada care a și ajuns la DNA, Sibiu-Orăștie, pe motiv că s-a surpat la nici un an de la inaugurare. În plus, despre Dan Stratan site-ul Curentul scria, în anul 2000, că ar fi fost om de bază al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Apoi, a mai apărut și în stenogramele din dosarul Privatizărilor strategice, Stamen Stanchev, cel condamnat pentru spionaj economic, susținând că Stratan este om cu legături grele în servicii. Altfel un om cu gusturi fine, deţinând, de exemplu iahtul istoric Madiz, de 10 milioane de euro, ce a găzduit inclusiv familia regală a Angliei, sau o superbă moșie în Toscana, cu o vilă monument de artă situată pe un domeniu de 3 hectare cu măslini verzi.

Dan Grigoriu, milionarul care se laudă că ar fi general SRI în rezervă

Un scandal cât casa, în buricul Bucureştiului, cu unul dintre cei mai tari milionari discreţi, Dan Grigoriu şi fiul său, Mihnea, notoriu fante de Dorobanţi. S-au enervat fiindcă poliţiştii locali le-au zis că n-au voie să-şi lase bolidul fix în faţa restaurantului unde voiau să mănânce, fiind pe trecerea de pietoni. Fiul a şi sărit la bătaie, susţin poliţiştii, tatăl s-a certat şi el, au ajuns toţi la secţie, unde milionarul le-a zis că un trabuc de-al lui costă mai mult decât un poliţist. Apoi au încheiat seara cu un dosar pentru ultraj. Deşi unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din România, Grigoriu a încercat să se ţină discret. Copilului, însă, i-au plăcut de mic bolizii Ferrari şi Lamborghini, distracţiile pe iahturi în Dubai şi divele mondene, aşa că a ajuns toată familia de interes şi pentru tabloide.

Dan Grigoriu are reputaţia că se laudă că ar fi general SRI în rezervă. A fost cercetat pentru contrabandă cu produse petroliere și încălcarea embargoului impus fostei Iugoslavii, în celebrul dosar Jimbolia, a beneficiat de credite de la Bancorex de peste 1 milion de dolari, de drepturi litigioase de la ANRP de 20 de milioane de euro pentru un teren de 10 hectare în Otopeni care nu i-ar fi aparținut. A apărut în dosarul de trafic de influență al lui Vasile Blaga, dar și inculpat alături de Sebastian Ghiță în Tracia-Asesoft, un proces tărăgănat de DNA până la prescriere, în timpul prieteniei lui Ghiță cu statul de drept.

În aceste două ultime cauze, Grigoriu a scăpat pe parte penală, fiind însă obligat la plata unor sume de bani, deci prejudicii au existat. Dar poate cel mai tare exemplu este al fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu. Cu o avere uriaşă, cotată aproape în fiecare an la circa 40 de milioane de euro, ce are la bază preluarea, în 1998, a Marmosim Simeria, cel mai mare producător de marmură din România, cu nouă dintre cele mai prestigioase cariere de marmură, inclusiv celebra Ruşchiţa - familia Videanu nu se mulţumeşte doar cu asta ci, periodic, se mai întâlneşte, într-un mod sau altul, cu fonduri publice. A aplicat pentru fonduri din PNRR, pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic în Simeria, a mai prins și un contract pentru borduri și pavele de granit la Cluj, cu primăria fostul său premier, Emil Boc. Plus un mega-contract pentru firma înfiinţată de fiu, pentru sortarea deşeurilor din Sectorul 1, un contract de peste 245 de milioane de lei, adică aproape 50 de milioane de euro.

×
Subiecte în articol: Descoperiti cu Andreea Sava
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close