Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Rareş Bogdan, dezvăluiri despre audierea la DNA. Ce a fost întrebat

Rareş Bogdan, dezvăluiri despre audierea la DNA. Ce a fost întrebat

Rareş Bogdan a vorbit joi, la Antena 3 CNN, despre dosarul în care a fost audiat de procurorii DNA.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Apr 2023   •   18:07

Rareș Bogdan a fost audiat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul Romarm, dar nu joi dimineață.

Nu am fost astăzi la DNA, a precizat el.

"În subiectul Romarm, pe numirea unui domn, am fost întrebat, am spus în 10 minute ce aveam de spus, că da sau ba, n-am nicio treabă, deci nici măcar nu-l cunosc pe respectivul", a spus Rareş Bogdan, în direct la "Decisiv".

Acesta susţine că a fost audiat timp de 12-14 minute.

Citește și: Rareş Bogdan: "Am fost avertizat. Nu sunt singurul pe care vor să-l pună cu botul pe labe"

"Am înțeles că toți cei care au fost în conducere au fost întrebați de chestiunea asta legată de numirile anumitor oameni în perioada 2019. (...) Mult mai important decât asta este că aseară la Vila Lac și astăzi în BPN și în conferința, mă rog, care a fost după BPN, am anunțat extrem de clar că îmi depun candidatura pentru poziția de vicepremier în cadrul Partidului Național Liberal", a mai spus liderul PNL.

"Voi face un pas în lateral doar în cazul în care domnul Emil Boc sau domnul Ilie Bolojan vor dori să ocupe această poziție. În cazul în care dorește altcineva să ocupe această poziție, nu voi face niciun pas în lateral", a precizat el.

Rareş Bogdan: Nu sunt singurul întrebat în dosarul Romarm

Rareș Bogdan susține că nu are nicio calitate în dosarele de corupție despre care s-a vorbit în ultima perioadă, inclusiv în dosarul Mită la Otopeni.

"Oricine poate fi întrebat ca martor într-un dosar și îi sfătuiesc pe toți să fie cât se poate de transparenţi și de deschişi și să răspundă la toate întrebările", a declarat Rareş Bogdan, adăugând că justiția trebuie să-și facă treaba și să descopere ce s-a întâmplat, fie că a fost pandemie, că a fost perioadă de criză sau că a fost perioada de liniște în guvernare.

"Dacă s-a întâmplat ceva, e normal să existe întrebări din partea celor care anchetează", a încheiat el.

Vezi şi: Rareș Bogdan: "Nu am fost la DNA. Nu îmi dau demisia, vreau funcții noi. Voi intra în Guvern"

×
Subiecte în articol: Rareș Bogdan audiere dosar
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close