Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv PSD a decis. Cine este propus la conducerea Ministerului Apărării

PSD a decis. Cine este propus la conducerea Ministerului Apărării

Partidul Social Democrat a decis, astăzi, cu unanimitate de voturi în ședința Consiliul Politic Național, cine este propunerea pentru Ministerul Apărării.

PSD a decis. Cine este propus la conducerea Ministerului Apărării
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Oct 2022   •   16:36

Social-democrații l-au votat, astăzi, cu unanimitate de voturi în ședința Consiliul Politic Național pe Angel Tîlvăr. El va fi propus premierului Nicolae Ciucă și ulterior nominalizat președintelui României pentru funcția de ministru al Apărării.

Cine este Angel Tîlvăr

Este la al cincilea mandat de parlamentar. A fost de trei ori deputat al Parlamentului României și acum este la al doilea mandat de senator. De 18 ani este în Parlamentul României. Este vicepreședinte PSD Vrancea.

A terminat Colegiul Național de Apărare și Academia Națională de Informații Mihai Viteazul și este doctor în științe umaniste. Înainte să fie parlamentar a fost profesor de limba engleză.

Cel mai probabil, Angel Tîlvăr va merge în funcția de ministru al Apărării pentru mai puțin de 7 luni până pe data de 25.05.2023 atunci când trebuie să aibă loc rotația premierilor.

Adică să plece Nicolae Ciucă din funcție și să vină un premier din partea Partidului Social Democrat. Chiar dacă nu scrie în protocolul coaliției, Ministerul Apărării, în acel moment ar trebui să meargă către Partidul Național.

Angel Tîlvăr, primele declaraţii după ce a fost propus la Ministerul Apărării | Preşedintele Iohannis a semnat decretul pentru numirea în funcţie

×
Subiecte în articol: PSD ministrul Apararii propunere voturi
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close