Antena 3 CNN Economic "Uragan economic" anunțat de unul dintre cei mai puternici bancheri americani. Ghinea: "România se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă"

"Uragan economic" anunțat de unul dintre cei mai puternici bancheri americani. Ghinea: "România se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă"

Unul dintre cei mai puternici bancheri din America, Jamie Dimon, CEO JPMorgan, lansează o previziune fără precedent: "Pregătiţi-vă! Vine un uragan economic, iar despre asta se va scrie în cărţile de istorie timp de 50 de ani". 

"Uragan economic" anunțat de unul dintre cei mai puternici bancheri americani. Ghinea: "România se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iun 2022   •   13:05

"Este un uragan. Chiar în acest moment este însorit, senin, totul merge bine, toată lumea consideră că se poate descurca, dar acel uragan este chiar acolo, în viitorul foarte apropiat, venind spre noi. Noi nu ştim dacă este un pericol minor sau o furtună foarte puternică, la fel ca uraganul Sandy sau uraganul Andrew sau altceva similar. Pregătiţi-vă!", a declarat Jamie Dimon.

Cristian Ghinea, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a vorbit la Antena 3 despre cum va fi afectată România şi care ar fi soluţiile pentru reducerea impactului asupra noastră. 

"Uraganul acum ne loveşte sau nu, depinde cât de tare ne va lovi. Nu dpeinde de noi. Ce depinde de noi este să ne pregătim. Şi tare mi-e teamă că ne va prinde acest uragan cu pantalonii în vine. Gândiţi-vă că am ajuns să ne împrumutăm cu 400 de milioane de lei pe zi, cu 1.000 de euro pe secundă. Asta, pe o prognoză de deficit bugetar de 5,8%, pe care toată lumea spune în acest moment c-o s-o depăşească Guvernul. Mugur Isărescu a spus că va fi un deficit bugetar de minim 7%. 

Ce ar trebui să facem noi? Ar trebui să ţinem în frâu cheltuielile statului, cum aveam în program de altfel reducerea deficitului bugetar până în 2024 la 3%. Nu se întâmplă asta. Nu se întâmplă pentru că această coaliţie de guvernare sparge banii pe baroni locali şi pe umflarea aparatului de stat. Este foarte simplu. E exact inversul decât ar trebui să facem", a susţinut fostul ministru la Antena 3.

Soluţia scumpirilor la energie ar fi scăderea TVA la energie, spune Cristian Ghinea.

"Asta ar însemna că o parte din aceşti bani care altfel merg la stat rămân în buzunarul oamenilor. Iată o măsură imediată de atenuare a creşterii de preţuri. Mai sunt şi alte măsuri. În primul rând, modul nesimţit în care creşte aparatul bugetar în această perioadă", a mai adăugat fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close