Antena 3 CNN Economic Uber, aproape de a fi scos în afara legii. Ce i se cere premierului Grindeanu

Uber, aproape de a fi scos în afara legii. Ce i se cere premierului Grindeanu

Uber, aproape de a fi scos în afara legii. Ce i se cere premierului Grindeanu
Sursa foto: Foto: pinterest.com
de M.Z.    |    21 Apr 2017   •   17:27

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) îi cere şefului Executivului ca platformele care funcţionează în ţara noastră fără acreditare, autorizări, licențe să fie scoase în afara legii, iar printre acestea se numără și Uber, potrivit Ziarulring.ro.

Reprezentanţii COTAR îi cer premierului Sorin Grindeanu să analizeze ”pretențiile” companiei Uber privind modificarea legistaţiei în ţările în care activează. „Uber ne aduce în atenție chiar o recomandare a Comisiei Europene - în niciun caz o directivă - care le spune țărilor afectate de activitatea în afara legii a firmei Uber că ar putea să reevalueze posibilitățile de a accepta și acest tip de prestări servicii, dacă vor găsi o bază legală în acest sens”, precizează COTAR.

Organizaţia îi cere premierului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. În respectiva scrisoare, COTAR vorbeşte şi despre decizia Curții de Apel de la Cluj, instanţa hotârând că serviciile Uber să nu fie interzise, aşa cum ceruse o asociaţie de taximetrişti. 
 

×
Subiecte în articol: Uber Sorin Grindeanu
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close