Antena 3 CNN Economic Transporturi Wizz Air închide baza de operare de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023

Wizz Air închide baza de operare de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023

Compania low-cost Wizz Air anunţă că va închide baza de operare de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023.

Wizz Air închide baza de operare de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023
Sursa foto: Facebook/ Wizz Air
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Sep 2023   •   14:14

Compania va opera în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen. Celelalte zboruri vor fi deservite, dar de la baza din Iaşi.

"Wizz Air a anunţat astăzi planurile de ajustare a reţelei şi de optimizare a activităţii din România pentru a creşte fiabilitatea operaţională pentru clienţii locali. Mai exact, compania aeriană îşi ajustează reţeaua din Suceava şi se va concentra pe zborurile ce vor fi operate în continuare, pentru a optimiza mai bine timpul de zbor şi a minimiza perturbările şi anulările pentru clienţii din România.

Începând cu 28 octombrie 2023, compania aeriană îşi va închide baza de la Suceava, urmând să opereze în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen", anunţă compania.

Zborurile spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais şi Bologna vor continua să fie deservite, dar de la baza din Iaşi, care va creşte odată cu adăugarea unei a cincea aeronave în această iarnă. În plus, Wizz Air va anunţa în următoarele săptămâni şi noi servicii pentru reţeaua din România.

"Tuturor angajaţilor afectaţi de la baza din Suceava li se vor oferi oportunităţi de lucru în altă parte în reţeaua Wizz Air. Wizz Air îşi menţine angajamentul de a creşte pe termen lung pe piaţa românească, creând sute de locuri de muncă suplimentare atât în cadrul companiei, cât şi în industriile asociate, stimulând creşterea rapidă a sectoarelor turismului şi ospitalităţii din România", precizează compania, conform news.ro

Citeşte şi: Schimbare importantă făcută de Wizz Air în România, începând din 24 septembrie 2023

Compania aeriană operează peste 5.000 de zboruri pe lună către 24 de ţări de la şase baze din România: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Sibiu. Clienţii care au rezervat direct prin site-ul companiei sau prin aplicaţia pentru mobil a companiei şi care sunt afectaţi de schimbări vor fi notificaţi prin e-mail şi pot opta pentru reprogramarea gratuită, pentru o rambursare de 120% din tariful iniţial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitaţi.

×
Subiecte în articol: Wizz Air
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close