Antena 3 CNN Economic Cât a ajuns să coste o masă la restaurantele din Grecia. Suma uriaşă cerută pentru o porţie de cartofi prăjiţi

Cât a ajuns să coste o masă la restaurantele din Grecia. Suma uriaşă cerută pentru o porţie de cartofi prăjiţi

În ultimele luni, preţurile la restaurantele din Grecia au crescut semnificativ. Tendința a preocupat atât localnicii, cât și turiștii.

Cât a ajuns să coste o masă la restaurantele din Grecia. Suma uriaşă cerută pentru o porţie de cartofi prăjiţi
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Mar 2024   •   23:52

Cu câteva ore înainte de a-și deschide primul restaurant în inima Atenei (pe strada Xenophontos - n.red.), bucătarul Argyro Koutsou are o dilemă: să pună sau nu cartofi prăjiți în meniu, scrie kathimerini.gr.

"La ultimul restaurant la care am lucrat, foloseam două uleiuri de măsline, ambele extravirgine: unul pentru prăjit și celălalt pentru salate", explică el. Pe primul îl cumpăra cu 5,5 euro pe litru, iar al doilea cu aproape 7,5 euro pe litru. Acum, cel de 7,5 euro a ajuns la 17 euro iar cel de 5,5 a trecut la 10 euro.

"Spuneți-mi, ce ar trebui să fac? Ca să am cartofi prăjiți trebuie să cer 7 euro pe porție... Fără cartofi prăjiți? Să dau ulei de semințe care este otravă? Sau o să am coșmaruri în somn cu recenzii pe Google care să mă bată la cap că vând cartofi prăjiți de 7 euro?".

"Aud oameni indignați spunând că am fost la acest restaurant și am plătit 13 euro pentru salata țărănească. Dacă restaurantul este acolo unde se oprește autobuzul, unde a ajuns materia primă, sunt de acord, salata are un preț exagerat", spune un alt bucătar grec.

La un restaurant bun nota de plată care înainte de pandemie era de 30 de euro de persoană acum este minim 50. Iar nota de 50 a devenit 80 de euro.

Vinul ajunge la 70 - 80 de euro. 

"După pandemie și mai ales după invazia Ucrainei, prețurile au început să crească brusc: chirii, energie, materii prime și care nu erau atât de ușor de absorbit.

Trebuia să le includ în lista de prețuri", explică proprietarul unui cunoscut restaurant.

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close