Antena 3 CNN Economic Biz News Milioane de pachete de țigări vor fi retrase de piața din România!

Milioane de pachete de țigări vor fi retrase de piața din România!

Milioane de pachete de țigări vor fi retrase de piața din România!
Sursa foto: Pixabay
28 Mai 2017   •   16:35

Producătorii de ţigări au demarat retragerea a milioane de produse de pe piaţă în vederea distrugerii, având în vedere întârzierea transpunerii în legislaţia românească a Directivei europene a tutunului, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria, conform unui comunicat de presă al companiei remis, duminică, AGERPRES. 

'În România, deşi sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la buget, Guvernul anterior a lăsat o întreagă industrie la mâna activiştilor antitutun şi a unui expert cât se poate de părtinitor din Ministerul Sănătăţii, mânaţi cu toţii de ideologia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Aceştia au urmat o agenda paralelă, întârziind transpunerea Directivei europene a tutunului. Din această cauză, comercianţii au avut la dispoziţie numai şase luni, în loc de un an, pentru lichidarea stocurilor de produse anterioare, iar milioane de pachete au devenit neconforme prin efectul unei legi întârziate şi nu pentru că produsele ar fi improprii pentru consum. Circa 70.000 de comercianţi au achiziţionat produse pe care nu le mai pot vinde, fiind pasibili de amenzi de până la 100.000 lei. În prezent, producătorii au demarat retragerea produselor, în vederea distrugerii, iar pentru produsele distruse vor trebui recuperate de la buget accizele plătite', se arată în document. 

Ea a amintit că presa a preluat de curând un studiu potrivit căruia încheierea Convenţiei Cadru, în vigoare din 2005, a contribuit la reducerea ratei fumatului cu 2,5% la nivel global, în 10 ani. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tigari
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close