Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Informații pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Informații pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Informații pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci
Sursa foto: Sursă foto: Captură Antena 3
23 Mai 2019   •   11:42

Daniel Apostal a prezentat la Jurnalul de Economie, informații pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci. 

Aceștia pot găsi înțelegere chiar la bănci, prin intermediul Centrului de Soluționare a Litigiilor în domeniul Bancar. 

Acest centru înființat la cererea Uniunii Europene îi ajută pe consumatori să găsească înțelegeri amiabile cu băncile, iar beneficiile pot ajunge la zeci de mii de euro pentru un consumator. Deși negocierea este voluntară, băncile au și obligații.

În urmă cu doar câteva zile s-a înregistrat un nou record în ceea ce privește valoarea beneficiilor primite ca urmare a negocierilor dintre consumatori și bănci, prin intermediul Centrului de soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar - CSALB.

Banca a acceptat să șteargă mai mult de jumătate din datoria unui consumator din Sighetul Marmației. 

Suma ștearsă  este de peste 44.600 de euro, iar diferența rămasă: o rată de aproximativ 1.000 de lei lunar, timp de 12 ani.

Precedentul record: beneficiul acordat de o singura banca era de 39.000 de euro, inregistrat in decembrie anul trecut.

Alexandru Paunescu, membru in Colegiul de Coordonare CSALB ne explica procedura prin care un consumator poate sesiza CSALB.

„Este o procedură care a simplificat foarte mult și activitatea băncilor, a eliminat birocrația și a scurta timpul în care băncile răspund acestor cereri. Astfel, băncile au devenit mai flexibile în negociere, acceptă mai ușor cereri, iar unele au ajuns să accepte în procedură de negociere peste 80% dintre cererile primite, ceea ce arată că apetitul lor pentru conciliere a crescut foarte mult.”, a declarat Alexandru Păunescu.

Aplicația a fost introdusă la sfârșitul lunii iulie 2018. De atunci, 55% dintre cererile totale s-au făcut prin intermediul aplicației online. De asemenea, atât băncile, cât și consumatorii intră voluntar în negocierea intermediată de un conciliator CSALB.

×
Subiecte în articol: daniel apostol Jurnalul de economie
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close