Antena 3 CNN Economic Companii Mii de firme, somate de Guvern să returneze banii primiți ca ajutor la începutul pandemiei

Mii de firme, somate de Guvern să returneze banii primiți ca ajutor la începutul pandemiei

Mii de firme au primit solicitări de la Guvern să returneze banii primiţi în 2020 pentru a trece de efectele pandemiei.

Mii de firme, somate de Guvern să returneze banii primiți ca ajutor la începutul pandemiei
Sursa foto: Pixabay
de Mia Lungu    |    08 Feb 2022   •   12:43

Guvernul îşi motivează această decizie prin faptul că managerii nu se încadrau să primească fondurile, aşa că trebuie să returneze banii. Şi totul a degenerat într-un scandal pe sute de mii de euro. 

La ediția din 2020, Măsura 1 din schema de ajutoare de stat COVID-19, firmele care nu au transmis în aplicația electronică rapoartele de progres în termenul stabilit, au fost obligate să dea înapoi statului granturile de 2000 de euro.

Toți beneficiarii care nu au trimis rapoartele de progres în termenul de 90 de zile stabilit în procedură au fost sancționați cu retragerea micrograntului de 2.000 de euro. Potrivit Ministerului Economiei, e vorba de 4558 de beneficiari. Practic, 26% dintre cei care au primit microgranturi trebuie să returneze ajutorul, pe motiv că nu au depus raportul de progres la timp.

„Pentru Măsura 1, până la această dată, un număr total 4558 de beneficiari nu au depus sau au depus peste termenul stipulat în contractul de finanțare raportul de progres, din care 1600 nu au depus, iar diferența de 2958 au depus cu întârziere” - anunța Ministerul Economiei la finalul anului trecut.

La prima ediție, s-au înscris 29.250 de solicitanți, din care au primit microgranturile 17.329.

9.635 de solicitanți au fost respinși din start, iar  2.241 au fost admiși dar li s-au reziliat contractele de finanțare pentru că nu au parcurs anumite proceduri obligatorii după ce au fost admiși (de exemplu, nu au semnat contractele în termen). Alți 45 de solicitanți care fuseseră admiși la microgranturi aveau contracte de finanțare semnate, dar oamenii nu și-au deschis cont la bancă și nu au mai fost plătiți.

Procedura Măsurii 1

„În termen de maxim 90 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar, acesta are obligația efectuării cheltuielilor (...) De asemenea, în același termen de maxim 90 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar, acesta are obligația încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres (Anexa 8 la procedură), sub sancțiunea recuperării ajutorului acordat.

În cazul în care MEAT/AIMMAIPE constată că aplicanții nu depun documentele prevăzute sau nu transmit contractul de finanţare semnat până la termenul limită prevăzut în prezenta procedură, aceștia vor primi decizie de respingere, transmisă automat de către aplicație, sau, după caz, este declanșată procedura de recuperare a ajutorului acordat împreună cu dobânzile aferente”.

×
Subiecte în articol: firme somate guvern banii ajutor pandemie
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close