Antena 3 CNN Economic Companii CFR, trimisă în judecată în dosarul femeii mutilate în gară

CFR, trimisă în judecată în dosarul femeii mutilate în gară

CFR, trimisă în judecată în dosarul femeii mutilate în gară
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    28 Dec 2017   •   09:00

CFR a fost trimisă în judecată în dosarul femeii mutilate într-o gară din Hunedoara, unde nu există peroane, lumină sau autorizaţie de funcţionare. 

Trei ani a durat ca procurorii să găsească un vinovat şi să trimită dosarul în faţa judecătorilor. 

În urmă cu trei ani, Joiţa Nicolae şi-a pierdut mâna după ce a fost lovită de un tren pe care-l aştepta între liniile de cale ferată. Statul i-a oferit doar un ajutor de handicap în valoare de 39 de lei pe lună, dar femeia cere despăgubiri de un milion de euro. 

În septembrie 2014, după miezul nopţii, viaţa Joiţei Nicolae s-a schimbat dramatic. Alături de alţi şase pelerini, se întorcea de la mănăstirea Prislop când un tren i-a secerat braţul stâng în halta Subcetate din Hunedoara. 

Un singur felinar îi ghidase prin întuneric. Staţia, veche de două decenii, nu avea indicatoare de orientare şi nici măcar autorizaţie de funcţionare. Alţi doi tineri au fost răniţi, prinşi între cele două garnituri.

Trei ani, anchetatorii s-au chinuit să găsească un vinovat. Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii din Haţeg. 

După doi ani de la accident, dosarul a ajuns la Parchetul general. Iar şase luni mai târziu, Compania Națională de Căi Ferate era pusă sub învinuire pentru vătămare corporală din culpă. De atunci, a mai durat încă un an ca dosarul să fie, într-un final, trimis în judecată.

Abia acum, procurorii au stabilit că CFR este responsabilă pentru cumplitul accident. Era obligată să monteze indicatoare care să-i ajute pe călători să identifice peroanele. Reprezenzanţii companiei nu au dat declaraţii în legătură cu aceste acuze, dar spun că o vor face după terminarea procesului.

”(..)Compania Națională de Căi Ferate precizează că, din datele oficiale pe care le deține, există dosarul cu nr. 366/P/2016 aflat în cercetare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Menționăm că CFR SA va face precizările de rigoare, cu privire la acest accident, odată cu finalizarea acțiunilor în justiție”, se arată într-un comunicat al CFR.

×
Subiecte în articol: CFR judecata
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close