Antena 3 CNN Economic Companii Amenzi uriașe, pentru patru mari companii de electronice și electrocasnice, după ce au făcut înțelegeri privind prețurile produselor

Amenzi uriașe, pentru patru mari companii de electronice și electrocasnice, după ce au făcut înțelegeri privind prețurile produselor

Consiliul Concurenței a amendat patru dintre cele mai mari companii din comerțul cu electronice și electrocasnice. Suma ajunge la 123 de milioane de lei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Feb 2024   •   15:22

Consiliul Concurenței a amendat patru companii cu 123 milioane lei pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării televizoarelor și telefoanelor mobile, în perioada 2019-2021.

Este vorba despre SEROM, Dante International S.A., Altex România S.R.L. și Flanco Retail S.A., conform unui comunicat transmis de Consiliul Concurenţei.

SEROM a fost amendat cu 75.441.655 lei, Dante Internațional cu 20.311.427 lei, Altex cu 21.376.113 lei și Flanco cu 6.223.580 lei.

"Înțelegerea anticoncurențială a constat în fixarea prețurilor de revânzare a unor produse de către SEROM și fiecare din partenerii săi comerciali, respectiv Altex, Dante și Flanco, ceea ce a condus la limitarea capacității celor trei comercianți cu amănuntul de a-și stabili independent prețurile de revânzare.

Astfel, a fost restricționată concurența la nivelul comerțului cu amănuntul, având efect asupra consumatorilor, care au plătit prețuri mai mari pentru anumite tipuri de televizoare și telefoane mobile.

Televizoarele și telefoanele mobile reprezintă unele dintre cele mai importante produse electronice și de comunicații”, informează sursa citată. Potrivit acesteia, indiciile care au stat la baza declanșării investigației au inclus și informații primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close