Antena 3 CNN Economic Biz News Taxa de solidaritate, o enigmă și pentru miniștri. Noul șef al Fondurilor europene: ”Nu am înțeles”

Taxa de solidaritate, o enigmă și pentru miniștri. Noul șef al Fondurilor europene: ”Nu am înțeles”

Taxa de solidaritate, o enigmă și pentru miniștri. Noul șef al Fondurilor europene: ”Nu am înțeles”
de M.Z.    |    21 Oct 2017   •   10:30

Taxa de solidaritate aplicată firmelor şi modul haotic în care a fost prezentantă de ministrul Finanţelor Publice, Ionuț Mișa, au dat peste cap nu numai mediul de afaceri sau economiştii, ci chiar şi pe unii dintre miniştri. 

Dacă premierul Mihai Tudose ironiza vineri ”finanţista” ministrului Mişa, referindu-se la limbajul de lemn al subordonatului său, iată că nici alţi colegi de Guvern nu au reuşit să descifreze până la capăt intenţiile şefului Finanţelor Publice. 

Într-un interviu pentru emisiunea Income, de la Antena 3, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, recunoaşte că nu s-a lămurit cum urmează să se aplice această măsură. A reţinut doar că nu e o taxă, ci o contribuţie. 

Întrebat dacă el a înțeles, ministrul Nica a răspuns:

”Nu, nu! E adevărat că în aceste două zile am fost zi şi noapte aici la minister cu colegii. Anumite deadline-uri pe care le-am angajat faţă de Comisia Europeană nu am stat să citesc eu, personal să mă documentez, dar din dezbaterile din mass-media şi din poziţiile guvernamentale nu am înțeles decât că nu este o taxă în plus”, a spus noul ministru al Fondurilor europene, Marius Nica.

La rândul său, ministrul pentru Mediul de afaceri, Ilan Laufer, a refuzat să explice această măsură, trimițând presa la ministrul de Finanțe.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close