Antena 3 CNN Coronavirus Medicii de la Spitalul din Târgoviște au lăsat pacienții și au ieșit afară pentru a întâmpina racla cu moaștele Sf. Nifon

Medicii de la Spitalul din Târgoviște au lăsat pacienții și au ieșit afară pentru a întâmpina racla cu moaștele Sf. Nifon

O procesiune religioasă fără publica avut loc pe străzile orașului Târgoviște. Moaștele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolulului și mitropolitul Țării Românești, au fost purtate prin fața spitalelor, a bisericilor și ale instituțiilor publice.

Medicii de la Spitalul din Târgoviște au lăsat pacienții și au ieșit afară pentru a întâmpina racla cu moaștele Sf. Nifon
14 Apr 2020   •   13:10

În toată țara, preoții se roagă în aceste zile pentru omenirea greu încercată de pandemie.

„Însoțită de Înaltpreasfinția Sa, mașina ce va purta moaștele sfântului va trece prin fața bisericilor și a spitalelor din Municipiu, pentru a invoca mijlocirea Sf. Ier. Nifon înaintea Bunului Dumnezeu, astfel ca orașul și județul nostru să fie păzit de noua pandemie.

Îndemnăm pe toți credincioșii să privească parcursul procesiunii, de acolo de unde se află, de la geamurile sau balcoanele caselor sau ale blocurilor, ori de la locurile de muncă, unindu-se în rugăciune, fără a se alătura procesiunii în vreun fel, date fiind restricțiile legale din această perioadă”, se arată într-un comunicat.

×
Subiecte în articol: moaste medici Targoviste
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close