Antena 3 CNN Campanii 6.710 de beneficiari direcți ai proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară” în 14 comunități din 12 județe ale țării

6.710 de beneficiari direcți ai proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară” în 14 comunități din 12 județe ale țării

6.710 de beneficiari direcți ai proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară”  în 14 comunități din 12 județe ale țării
15 Iun 2016   •   11:30

Proiectul „Ajută un sat. Schimbă o țară” desfășurat de Fundația Mereu Aproape și Fundația Vodafone România ajunge la final în toate cele 12 județe ale țării în care a fost derulat: Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș. Proiectul a susținut, timp de un an, dezvoltarea a 14 comunități prin construcție, renovare și dotare de școli, licee, grădinițe, biblioteci, dispensare și prin implementarea de programe educaționale. Numărul beneficiarilor direcți ai proiectului - copii, tineri, adulți, bătrâni și persoane cu dizabilități - este de 6.710, la care se adaugă 8.344 de beneficiari indirecți. 134 de voluntari s-au implicat în implementarea programelor din cele 14 comunitătți, realizând 5.986 ore de voluntariat. Valoarea totală a proiectului este de 356.969 euro.

«Ajută un sat. Schimbă o țară» face parte din Programul strategic de Investiție în Mediul Rural pe care Fundația Vodafone România îl derulează la nivel național și care susține dezvoltarea de proiecte în domeniile educației, sănătății și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele din România. Aproape jumătate din populația României locuiește în mediul rural. Vorbim de copii din zone izolate care fac ore întregi pe drum până să ajungă la școală. Despre oameni pentru care accesul la apă potabilă sau încălzire este un lux. Sau despre cei care trăiesc în condiții dure, fără perspectiva unui loc de muncă sau a unei speranțe de viitor”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Timp de un an de zile am fost alături de mii de copii și i-am ajutat să descopere bucuria de a învăța fără să le înghețe mâinile de frig, de a merge la școală cu inima deschisă. Este o satisfacție imensă pentru noi”, a declarat Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape.

În județul Alba, la Şcoala şi Biblioteca „Avram Iancu” din Abrud a fost implementat programul „Ludoteca Mereu Aproape”, prin care a fost deschis centrul multimedia – centru de documentare și informare. Sala în care se află centrul a fost renovată total, igienizată și dotată complet cu mobilier și echipament, cei 400 de elevi beneficiind de un spațiu modern de învățare.

Clădirea Școlii Gimnaziale Galșa din comuna Șiria, județul Arad, a fost renovată și izolată termic, prin programul „Învățăm practic”. Dascălii desfășoară cu cei 100 de copii activități educative ce urmăresc învățarea fără memorare mecanică.

Prin programul „Mobilizare pentru învățare”, la Grădinița și Școala Gimnazială numărul 1 din Chișlaz, județul Bihor, au fost realizate lucrările de construcție și renovare necesare pentru ca cei 120 de preșcolari și școlari să aibă săli de clasă noi, sistem de încălzire centrală și grupuri sanitare în interior.

Cei 250 de copii care merg la Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Cerghi” din Hârseni, județul Brașov, au beneficiat de programul școală după școală desfășurat în clădirea renovată, amenajată și mobilată prin programul „Învățare din plăcere“.

Liceul „George Barițiu” din Livada, județul Satu Mare - cea mai mare instituție de educație din localitate - a beneficiat de lucrări de renovare exterioară și montarea centralei termice pentru internat, prin programul „Educat civilizat”. La liceu învață 700 de elevi, iar internatul-cămin are 150 de locuri pentru școlari, dar și pentru dascălii care fac naveta.

La Lunca Cernii de Jos din județul Hunedoara, a fost modernizat și reamenajat Internatul Școlii Gimnaziale prin programul „Licuricii”. Aici locuiesc 15 dintre elevii Școlii Gimnaziale Lunca Cernii, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani.

Cei 150 de elevi ai Liceului Tehnologic Special „Samus” din Cluj-Napoca, județul Cluj, beneficiază de „Clubul multimedia”, program ce a constat în refacerea spațiului, amenajarea și dotarea cu mobilier, echipament IT și sistem audio a centrului. Liceul Tehnologic Special „Samus” din Cluj-Napoca este singura şcoală care profesionalizează elevii cu cerinţe educative speciale din județ - copii cu deficienţe de auz, fizice sau de comportament. Clubul multimedia oferă spațiul potrivit pentru desfăşurarea unor activităţi de învăţare bazate pe metode moderne de predare și a activităţilor de terapie educaţională care au crescut gradul de implicare a elevilor.

130 de elevi de la Școala Primară Săndulești și Școala „Simion Balint” Copăceni din județul Cluj, precum și membrii comunității locale, beneficiază de cursuri de țesut, cusut și mărgelit prin programul „Atelierul de meșteșuguri”. Spațiile pentru cele două ateliere de meșteșuguri din Săndulești și din Copăceni au fost renovate, amenajate și dotate.

Parcul de joacă de la Școala Primară „Domino Servite” din Voiteg, județul Timiș, a fost transformat într-o zonă modernă pentru educație și mișcare pentru 300 de copii din comunitate prin programul „Învățăm jucându-ne”.

Programul „Sănătos, curat şi educat” de la Şcoala gimnazială şi cabinetul medical din Fârliug, judeţul Caraş-Severin, a constat în realizarea lucrărilor de termoizolare a clădirii dispensarului, renovare, montare a centralei termice, desfășurarea de activități de educaţie sanitară pentru 1.200 de beneficiari. Copiii au beneficiat și de tratament stomatologic.

La Grădiniţa din Viişoara, judeţul Mureș, cei 50 de copii beneficiază de un parc de joacă modern, dotat cu echipamente de joacă, prin programul „Părinţii mei”. Tot în cadrul programului, a fost montată centrala termică în grădiniță, care a fost dotată și cu mobilier nou.

Programul „Joc, mişcare, învăţare” de la Şcoala gimnazială nr. 1 din Mirşid, judeţul Sălaj, a însemnat realizarea unui parc de joacă modern și securizat, în beneficiul celor 200 de copii.

Prin programul „Arca Mereu Aproape”, Şcoala gimnazială din Ilimbav-Marpod, judeţul Sibiu, a fost renovată, amenajată, utilată și dotată cu mobilier, echipament IT și cu instrumente meșteșugărești pentru 1.800 de beneficiari din comunitate.

În Dobrin, judeţul Sălaj, programul „Nu abandonăm, învăţăm” a adus celor 120 de copii un parc de joacă modern la Biblioteca Comunală.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.

În cei 18 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat peste 963 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 23 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro.

Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 10 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat 1.000.000 de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați și a construit 75 de case. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 10 milioane de Euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.

Site-ul proiectului: http://www.ajutaunsat-schimbaotara.ro/

×
Subiecte în articol: Fundatia Mereu Aproape
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close