Antena 3 CNN Be EU Emmanuel Macron a acceptat invitația lui Klaus Iohannis, de a vizita România

Emmanuel Macron a acceptat invitația lui Klaus Iohannis, de a vizita România

Emmanuel Macron a acceptat invitația lui Klaus Iohannis, de a vizita România
Sursa foto: Foto: Facebook/Klaus Iohannis
23 Iun 2017   •   12:29

Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu omologul francez, vineri dimineaţă, în marja Consiliului European de la Bruxelles. 

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întâlnirii, Iohannis l-a invitat pe Macron să vină în vizită în România, iar preşedintele Franţei a acceptat. Vizita va avea loc în perioada următoare, iar detaliile acesteia urmează să fie stabilite, au precizat sursele citate. 

După întrevederea cu Macron, Iohannis a declarat că a avut o întâlnire foarte bună cu omologul francez, cu care a discutat inclusiv despre Schengen. 

"Am avut o primă întâlnire aşezată, bilaterală, cu preşedintele Macron. Am abordat, într-un timp foarte scurt, multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare şi bilaterală, şi în formate europene. Am discutat despre colaborări, de exemplu, pe Schengen. Am discutat despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural. Am discutat despre mult vehiculata directivă pe detaşarea muncitorilor", a afirmat Iohannis. 

Totodată, Klaus Iohannis a precizat că a convenit cu Macron să lucreze împreună pentru a întări formate europene. 

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: be EU Emmanuel Macron Klaus Iohannis
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close