Antena 3 CNN Be EU Be Eu. Provocările anului 2018 la nivel european

Be Eu. Provocările anului 2018 la nivel european

Be Eu. Provocările anului 2018 la nivel european
13 Ian 2018   •   09:59

Multiple atacuri teroriste au avut loc în anul 2017, în Uniunea Europeană, în țări precum Spania, Marea Britania sau Franța. Lupta împotriva terorismului rămne una din principalele preocupări la nivel euroean.

Milioane de oameni caută o țară mai sigură pentru familia lor. Fenomenul migrator este una dintre marile provocări din Uniunea Europeană și în 2018. Mai multă supraveghere? sau mai mult respect pentru viață privată?, Uniunea Europeană cântărește răspunsurile la aceste întrebări. Anul 2018 ar putea fi unul cu surprize din acest punct de vedere.

”În 2018 se va merge pe două planuri în ceea ce privește migrația. Accentul până acum a fost pus pe oprirea acestui val și controlarea lui.Cred că s-a ajuns la un anumit nivel de echilibru, iar accentul se va deplasa pe problema integrării acestor perspane. De asemenea, consider că vor exista și eforturi pentru a preveni alte valuri de imigrație ținând seama că Africa va fi cea care va alimenta asemenea valuri în continoare. Acest subiect este în discuție de câțiva ani de zile”, a declarat Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European.

×
Subiecte în articol: be EU provocari
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close