România riscă să rămână fără zahar din producţia internă în următorii doi ani, pentru că Ministerul Agriculturii nu face nimic să îi ajute pe producători de sfeclă. În acest moment, suntem singura ţară a Uniunii Europene care nu are alocate cotele de sfeclă printr-un act normativ intern.
România a negociat cu Uniunea Europeană o cotă de producţie naţională de aproape 110.000 de tone de sfeclă de zahăr. În anul 2008, această cotă naţională s-a redus cu 4.500 de tone după ce una dintre fabrici a renunţat la producţie. Minusul nu a fost luat în seamă de Ministerul Agriculturii, astfel că s-a ajuns la o situaţie paradoxală.
În ciuda potenţialului agricol existent în ţară şi chiar a producţiilor existente fizic în România, beneficiarii cotei naţionale au fost fermierii din Polonia şi Germania, care şi-au valorificat la maxim producţia de sfeclă. Fabricile din România au procesat în Polonia în anul 2008, de exemplu, peste 18.000 de tone de sfeclă de zahăr ca să poată asigura necesarul intern. În anii următorii situaţia a devenit mai dramatică, astfel că în 2010 s-a ajuns ca peste 3.000 de tone din cota naţională să nu fie realizate. Iar în 2011, Germania a intrat şi ea în vizorul producătorilor autohtoni, care au luat de acolo 4.500 de tone de sfeclă de zahăr. Pierderile totale ale producătorilor români au fost în această perioadă de 3.000.000 de euro, asta reprezentând doar diferenţa între preţul sfeclei din cotă şi cel din afara cotei.
În 2017, când ţările membre ale Uniunii Europene vor putea produce şi vinde fără limitări, industria zahărului şi fermierii implicaţi în sector vor intra in faliment. Reprezentanţii acestora cer ministerului Agriculturii să coreleze cât mai repede producţia de zahăr cu potenţialul agricol al fiecărei zone, mai ales că până la momentul în care producătorii interni şi cei europeni, puternic susţinuţi de guvernele lor, mai sunt doar două cicluri de producţie.
