Antena 3 CNN Actualitate Vara indiană, fenomenul meteo care se instalează în România

Vara indiană, fenomenul meteo care se instalează în România

Vara indiană, fenomenul meteo care se instalează în România
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    27 Iul 2018   •   19:24

Elena Mateescu, director general al ANM, a explicat apariţia în România a verii indiene, acea perioadă de la începutul toamnei care se caracterizează prin temperaturi deosebit de mari.

„Poziţia unde ne aflăm permite şi va rămâne într-un climat temperat-continental. Însă putem să sesizăm, din punctul de vedere al evoluţiei celor patru anotimpuri, de pildă poate o iarnă mai târzie -  aşa cum s-a întâmplat în acest an, când luna martie ne-a adus condiţii autentice de iarnă, sau să ne aducă veri mai târzii, pentru că, în ultimii ani, în luna septembrie, în primele două decade, am înregistrat valori termice specifice zilelor de vară, cu maxime de peste 25-35 de grade. Nu excludem ca această tendinţă să se păstreze, adică să înregistrăm astfel de anomalii în perioadele de tranziţie. Pentru primăvară să avem perioade în care condiţiile de iarnă să fie elementul definitoriu, iar pentru lunile de toamnă, să ne aducă aminte că încă vara este prezentă. Specialiştii numesc acest fenomen o prelungire a verii, acea vară indiană care, aşa cum am spus, nu exclude să se semnaleze astfel de condiţii şi în prima parte a toamnei în ţara noastră”, a explicat Elena Mateescu.

×
Parteneri
Bani de la stat pentru tinerii care își găsesc un loc de muncă
x close