Antena 3 CNN Actualitate Loteria Națională lansează o nouă serie de lozuri | Măsura a fost aprobată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă

Loteria Națională lansează o nouă serie de lozuri | Măsura a fost aprobată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă

Loteria Națională lansează o serie nouă de lozuri în campania Team România, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Loteria Națională lansează o nouă serie de lozuri |  Măsura a fost aprobată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă
Sursa foto: Pexels
de Georgiana Adam    |    23 Apr 2024   •   16:47

Românii pot fi alături de sportivii care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. În trei săptămâni vor fi puse în vânzare lozuri în campania Team România, iar 30% din sumele încasate se constituie venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Fondurile vor fi utilizate exclusiv pentru a sprijini participarea echipelor naţionale ale României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris

”Românii care vor să fie alături de sportivii ce vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de vară de la Paris din acest an pot fi parte a Team Romania. Compania Națională Loteria română va lansa o serie de un milion de lozuri, în campania Team Romania, iar 30% din sumele încasate se constitui venit al Comitetului Olimpic și Sportiv Român”, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, notează Mediafax.

Conform acestuia, fondurile fi utilizate exclusiv pentru a sprijini participarea echipelor naționale ale României la Jocurile Olimpice de la Paris.

Lozurile ar urma să fi vândute peste trei săptămâni la un preț de 5 lei.

”Dacă s-ar vinde toată această serie, către olimpici ar merge 16,6 milioane de lei”, a precizat Constantin.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close