Antena 3 CNN Actualitate Tudorel Toader: Timmermans mi-a spus că nu intră în discuție activarea Articolului 7 în cazul României

Tudorel Toader: Timmermans mi-a spus că nu intră în discuție activarea Articolului 7 în cazul României

Tudorel Toader: Timmermans mi-a spus că nu intră în discuție activarea Articolului 7 în cazul României
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
02 Oct 2018   •   21:13

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a declarat că a fost asigurat de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că nu se pune problema activării Articolului 7, articolul pentru încălcarea regulilor democratice, în cazul României.

"Prim-vicepreședintele a spus cu subiect și predicat faptul că nici nu intră în discuție problema Articolului 7, că nici nu intră în discuție activarea acestuia, pentru că România este într-o altă ipoteză, o altă situație decât Ungaria sau Polonia.

În contextul discuțiilor doamna premier a arătat că România respectă standardele statului de drept, că în România nu se pune problema nerespectării deciziilor Curții Constituționale, că în România nu se pune problema unor modificări în legislația referitoare la instanța constituțională. 

În acest context, prim-vicepreședintele a spus 'nici nu discutăm așa ceva, nici nu putem deschide o discuție pe tema asta pentru că România nu este în situația statelor la care am făcut referire'", a spus Tudorel Toader, marți, la "Sinteza Zilei".

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a participat marți seară la discuția dintre prim-vicepreședintele Comisiei Europene și premierul Viorica Dăncilă.

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei tudorel toader
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close