Antena 3 CNN Actualitate Social Primele semne care indică autismul la copii

Primele semne care indică autismul la copii

Primele semne care indică autismul la copii
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    22 Apr 2019   •   23:12

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată ca fiind una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Această tulburare prezintă o largă varietate de manifestări care apar în urma unor disfuncţionalităţi de dezvoltare ale sistemului nervos central

Autismul este prezent încă de la naştere şi se păstrează pe durata întregii vieţii. Poate fi observat încă din primul an de viaţă sau se poate instala în jurul vârstei de 2-3 ani, chiar dacă, până la această vârstă, copilul a avut o evoluţie normală, scrie adevarul.ro.

Semnele autismului pot fi, în unele cazuri, vizibile înainte de vârsta de un an sau de un an şi jumătate. În alte cazuri, copiii par a se dezvolta normal şi, dintr-o dată, undeva după vârsta de un an şi jumătate, uită cuvinte pe care le-au învăţat, se joacă inadecvat cu jucăriile, nu mai imită adulţii din jur, pierd contactul vizual, par absenţi.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close