Antena 3 CNN Actualitate Social Mesajul emoționat al Patriarhului Daniel, după moartea actriței Stela Popescu

Mesajul emoționat al Patriarhului Daniel, după moartea actriței Stela Popescu

Mesajul emoționat al Patriarhului Daniel, după moartea actriței Stela Popescu
Sursa foto: Foto: Captură video/youtube.com
24 Noi 2017   •   10:46

Stela Popescu a murit. Actriţa Stela Popescu a unit bucuria vieţii cu lumina credinţei, consideră patriarhul Daniel, care spune că a primit cu multă întristare vestea trecerii din această viaţă a artistei.

Stela Popescu a murit. „Născută într-o familie credincioasă, în Basarabia, doamna Stela Popescu nu a uitat în toată viaţa ei educaţia pe care a primit-o în copilărie, şi anume: credinţa în Dumnezeu, rugăciunea, făcută pe ascuns în timpul comunismului, şi convingerea că Dumnezeu o iubeşte şi o ocroteşte mereu pe calea vieţii, aşa cum mărturisea ea însăşi. Preoţii de la Parohia Icoanei din Bucureşti, pe raza căreia se află locuinţa doamnei Stela Popescu, dau mărturie despre faptul că actriţa Stela Popescu nu era doar o mare artistă recunoscută în România şi în străinătate, ci era şi o femeie credincioasă, participând adesea la slujbele bisericii, în special la Sfânta Liturghie. Primea cu multă bucurie vizitele pastorale ale preoţilor, mai ales înainte de Crăciun şi Bobotează, şi avea pereţii casei împodobiţi cu foarte multe icoane. De multă vreme, şi-a pregătit mormântul în cimitirul Mănăstirii Cernica, alături de soţul ei, Mihai Maximilian, decedat în decembrie 1998", afirmă patriarhul Daniel.

Stela Popescu a murit. Patriarhul evocă modestia actriţei şi înţelepciunea manifestată în dialogul cu semenii.

Stela Popescu a murit. „Suflet mare, actriţa Stela Popescu se bucura în cartierul în care locuia de o apreciere deosebită din partea vecinilor, fiind prietenoasă şi comunicativă. Nu făcea niciodată caz de renumele pe care l-a dobândit pe scena teatrului şi a filmului românesc. Participa uneori la slujbele de parastas şi la agapele vecinilor din cartier, unde se purta cu modestie, având o atitudine de simplă normalitate, nu de vedetă, iar în dialogul cu ceilalţi manifesta echilibru şi înţelepciune. În aceste momente de întristare, pentru familia sa, pentru colegi şi prieteni, dar şi pentru toţi românii care au apreciat-o şi au admirat-o, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să odihnească sufletul roabei Sale Stela în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi! Veşnica ei pomenire din neam în neam!", îşi încheie mesajul patriarhul Daniel "cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru toţi cei îndoliaţi".

Stela Popescu a murit. Actriţa Stela Popescu, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită decedată joi, la domiciliul său din Capitală.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close