Antena 3 CNN Actualitate Social În premieră. Cum a reușit Bulgaria să devină o țară cu turism dezvoltat, având mai puține resurse decât România

În premieră. Cum a reușit Bulgaria să devină o țară cu turism dezvoltat, având mai puține resurse decât România

În premieră. Cum a reușit Bulgaria să devină o țară cu turism dezvoltat, având mai puține resurse decât România
19 Mar 2018   •   16:26

„Muntii noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă", un vers care descrie foarte bine situația acestei țări din ultimii 28 de ani. Și cine îl aude, se gândește imediat la aurul galben care ne râdea odinioară din minele, astăzi închise, ale României. Puțini știu însă ca munții noștri poartă mai mult aur decât ne-am închipuit. Nu e doar cel din subsol, mai avem și aici, la suprafață și nu e doar galben, ci și alb ca zăpada. 

În anul 2000, niște specialiști americani făceau un studiu ale cărui rezultate le dădeau fiori statelor posesoare de munți înalți și zăpezi mari:

”România, o țară cu 30% relief montan, are un potențial atât de mare, încât ar putea deveni noua vedetă a turismului mondial de iarnă. O industrie a cărei valoare are atâtea zerouri încât ne e și greu le scriem pe ecran: peste o mie de miliarde de dolari.”

Potrivit rezultatelor, noi eram in pole position alături de Andorra. Un deceniu și jumătate mai târziu, doar una dintre cele două țări se apropie de potențial. Este vorba despre Andorra, cu care împărțim doar culorile drapelului, nu și succesul. Azi, țările cu munți înalți și zăpadă multă pot respira liniștite. România n-o să le stea în cale. Noi rămânem unde se pare că ne place: în trecut. Iar intre timp, planeta continuă să se învârtă, iernile să vina, banii să curgă.

Bulgaria, o țară care nu era în estimările nimănui, pentru ca suprafața ei muntoasă e jumătate din a României și puterea ei economică, net inferioară țării noastre. Totuși, azi, ea, nu noi, e în topul destinațiilor europene. 
Și știti ce e mai trist? Ca tot ce vedeți aici s-a făcut cu bani românești.

Cristian Zărnescu este un băcăuan stabilit la Bansko, unde deține cea mai mare agenție imobiliară din stațiune și e manager al unui hotel. A venit aici acum zece ani și a găsit un imens șantier. Încurajați de banii care începuseră deja să vină și de perspectiva unor miliarde, bulgarii lucrau la greu. Înălțau hoteluri, construiau pârtii și gondole, puneau temelia viitoarelor cazinouri și restaurante. Nu mai recunoșteai nimic din ceea ce fusese Bansko, în urmă cu 4-5 ani: un simplu sat de păstori, cu câteva sute de case din piatra de râu și cu oameni săraci.

Azi, Bansko e un oraș care s-a dat de trei ori peste cap și a crescut ca Făt Frumos, peste noapte. Acum, aici nu mai vezi oieri, ci boieri, plus o jumătate de milion de turiști pe an și 40 de mii de locuri de cazare, triplu față de capitala Sofia și peste numărul de locuri de cazare din toate stațiunile balneare romanesti la un loc. 
Cristian Zărnescu a văzut această transformare cu ochii lui. 

ABONEAZĂ-TE PE YOUTUBE, pentru a urmări toate reportajele ÎN PREMIERĂ

”Nu prea a fost greu. Ba chiar, a venit de la sine, natural și fără efort. Fără bețe în roate la aprobări și avize, fără tracasări inutile, fără autorități care să omoare totul din fașă, doar pentru că pot. Povestea acestei transformări incredibile a Început în 2001, cu patru oameni de afaceri bulgari Și o idee: să extindă pârtia făcută de comuniști și să instaleze o gondolă care să ducă până sus, la 2500 de metri altitudine, în vârful munților Pirin. Au consultat cei mai buni specialiști mondiali în materie de ski.

Poate vă întrebați ce-au făcut autoritățile bulgare? Mai nimic. Doar i-au lăsat pe investitori în pace, să își cheltuiască banii cum cred ei. Și, brusc, când în lume s-a dus vestea despre ce se întâmplă în satul de păstori, au început să apară străinii cu bani, atrași de oportunitatea pe care le-o oferea o stațiune cu potential dintr-o țară ieftină si neexploatată. Mai întâi au venit hotelierii de lux, care știau bine ce au de făcut.”, a spus Cristi Zărnescu.

În anii 90, când noi strigam, nu ne vindem țara și ieșeam în stradă și făceam un obiectiv din asta, bulgarii își privatizau țara, stațiunile de pe litoral. Mare parte dintre stațiunile de pe litoralul bulgăresc, mare parte dintre hotelurile mari sunt cumpărate de tur operatori britanici sau nemți și sunt stațiuni întregi, cum e Albena, de pe litoralul bulgăresc care este deținută de o singură companie străină.
 
Două decenii mai târziu, bulgarii s-au ales cu un litoral cu care se mândresc și care le aduce bani. Noi, încă mai visăm la el. Iar aceasta deschidere a lor a produs beneficii nenumărate și în Bansko. De ce? Pentru că ei, se pare, au înțeles un principiu foarte simplu.

Noi însă nu putem fără bani guvernamentali. Și așa se face că azi, în loc să schiem la noi în țară, făcând slalom printre sute de mii de turiști, mergem la alții să ne lăsăm economiile. Și primim la schimb servicii impecabile, părții perfecte și mult respect.

×
Subiecte în articol: munti carmen avram In premiera
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close