Antena 3 CNN Actualitate Social Viaţă furată! O femeie a fost internată abuziv la Spitalul de Psihiatrie şi lăsată fără casă

Viaţă furată! O femeie a fost internată abuziv la Spitalul de Psihiatrie şi lăsată fără casă

Caz şocant la Braşov, desprins parcă dintr-un scenariu Hollywoodian. O femeie a stat la psihiatrie ani la rând, după ce aşa-zise rude au reuşit să o interneze şi să-i devină tutori pentru a-i vinde apartamentul. Întreaga poveste şi cum a reuşit să scape femeia din acest coşmar, aflăm din reportajul următor.

Viaţă furată! O femeie a fost internată abuziv la Spitalul de Psihiatrie şi lăsată fără casă
de Ovidiu Stan    |    Loredana Chimoiu    |    Gabi Vlad    |    05 Apr 2022   •   15:08

Coşmarul lui Carmen a început într-o zi de februarie din anul 2014, după ce tocmai se întorsese de la plimbarea de dimineaţă cu câinele. Femeia urma să meargă să-şi viziteze la spital mama, care fusese internată cu o zi înainte. Nu a mai apucat însă să plece.

A sunat cineva la uşă. S-a dus. Doi bărbaţi, tineri, în uniformă de poliţişti.

- Unde e câinele?
- E acolo.
- Trebuie eutanasiat.
- De ce?
- Luaţi-vă poşeta, buletinul şi veniţi cu noi.

Fiind o persoană educată, când vezi oamenii legii la uşă, normal, te conformezi.... 

Pe femeie o aştepta afară o maşină cu doi poliţişti care nu au băgat-o în seamă, şi o ambulanţă, în care a fost urcată şi dusă la Spitalul de Urgenţe din Sfântul Gheorghe. Aici o aşteptau nişte presupus rude în persoana soţilor Nebunu (da, chiar aşa se numesc!). Nimeni nu i-a spus nimic femeii. Pur şi simplu i s-au pus în faţă nişte hârtii pe care să le semneze şi a fost internată fără voia ei. 

"Un om sănătos, un om care nu a creat probleme nimănui, se trezeşte internat în Spitalul de Psihiatrie din Sfântul Gheorghe.", povesteşte Azota Popescu, preşedinte Asociaţiei Catharsis, care s-a ocupat îndeaproape de acest caz. 

Între timp mama lui Carmen a fost externată, dar când a aflat cei s-a întâmplat fiicei sale, bătrâna în vârstă de 84 de ani a făcut un şoc puternic care i-a provocat un infarct, în urma căruia a decedat.

Pentru că aveau două fiice care lucrau în avocatură şi o alta medic, soţii Nebunu, prieteni din copilărie ai femeii, au reuşit să obţină numirea lor ca tutori. Astfel ei au reuşit să vândă unul dintre apartamentele lui Carmen. Mai mult de atât au pensionat-o medical pe femeie şi îi încasau pensia.

Totul a durat ani de zile, timp pe care Carmen l-a petrecut în mai multe spitale şi clinici de psihiatrie, până a reuşit să ia legătura cu nişte prieteni mai vechi, cărora le-a povestit ce a păţit. Cu ajutorul unui om de afaceri, Asociaţia Catharsis a reuşit să o ducă pe Carmen la o expertiză medicală, în urma căreia a reieşit că femeia nu suferă de boli psihice.

"Am început să studiem dosarul şi am luat-o de la Sfântu Gheorghe, pas cu pas. Am cerut dosarul ei de boală. Nu exista pe nicăieri" - povesteşte omul de afaceri Nicu Cireaşă, care a ajutat la eliberarea victimei.

"Ca să implici pe unu, să-l bagi cu schizofrenie paranoică el trebuie să aibă un istoric medical.
Ei l-au dus unde au avut ei relaţii.", mai spune acesta.  

"Doamna Carmen a fost internată în mai multe instituţii sanitare de boli psihice. Spitalul Melineşti, spitalul Schitu Greci, unde a petrecut trei ani de zile şi unde nu i-au fost respectate drepturile reglementate prin legea sănătăţii mintale, în sensul că nu a fost reevaluată niciodată.", a explicat Sorina Lungu, avocata victimei.

Cu rezultatul expertizei şi cu dovezile obţinute de detectivi angajaţi, prietena lui Carmen a reuşit să o externeze. Într-un final femeia a renunţat la orice pretenţii de la familia Nebunu, după ce o instanţă a decis ca ea să primească înapoi toate bunurile de care a fost deposedată sau contravaloarea acestora.

Însă anii de zile pe care Carmen i-a petrecut în spitale de psihiatrie, fără să fie bolnavă, nu-l va mai recupera niciodată.

×
Subiecte în articol: Brașov sfantu gheorghe spital psihiatrie
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close