Antena 3 CNN Actualitate Social Erorile judiciare care îi scapă pe infractori de pedepse

Erorile judiciare care îi scapă pe infractori de pedepse

Erorile judiciare care îi scapă pe infractori de pedepse
17 Dec 2017   •   21:29

Mihai Gâdea și Mircea Badea au vorbit într-o „Ediție specială”, despre erorile judiciare și despre cum scapă mai mulți infractori de pedepse. 

În anii comunismului, regimul şi-a dat girul pentru uciderea a 104 infractori, printre care și odiosul hoț, criminal și violator în serie Ioan Râmaru. „Execuția se făcea prin împușcare, la data când respectivul era definitiv condamnat la pedeapsa cu moartea. El avea posibilitatea să facă o cerere de grațiere președintelui țării. Președintele țării o aproba sau nu o aproba. Dacă nu  o aproba, se comunica la tribunal și președintele tribunalului, împreună cu procurorul șef al județului, cu directorul închisorii, veneau și puneau în executare măsura. Măsura era pusă, în principiu, în executare la Jilava”, spune generalul Ioan Chiș, pentru libertatea. 

Cazul „Anca“ a fost interpretat mulţi ani drept cea mai mare eroare judiciară din România. În spatele poveştii taximetristului încarcerat pe nedrept pentru o faptă pe care nu a comis-o se ascunde cea mai mare înscenare a Miliţiei lui Ceauşescu. Gheorghe Samoilescu a fost bătut şi torturat până când a recunoscut că a comis crima. Adevăratul ucigaş a fost descoperit patru ani mai târziu. 

×
Subiecte în articol: infractori pedepse
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close