„Ai și tu o iubită?”
„Nu, mamă, nu am.”
„De ce n-ai? De ce nu vrei să-mi spui? „
„Nu ești pregătită, mamă.”
„Nu-mi spune că ai un copil!”
„Nu, mama, nu am un copil.”
„Nu-mi spune că ești homosexual!”
„Ba da, mama, sunt”.
Apoi mama a plâns. S-a uitat în gol și a plâns.
„M-ai distrus. Ești bolnav mintal și te f..i în cur. De ce mi-ai spus, de ce ai ales asta? Ne-ai distrus”.
Cristian avea aproape 22 de ani când s-a trezit în fața unui coming out forțat de mama sa. Și a putut să-i spună abia după doi ani de terapie. Plecase la facultate în București, iar acum venise acasă, în vizită.
„Nu e o alegere, mamă. De ce aș alege să fiu discriminat într-o societate?”.
Mama lui a plâns iar. „Să nu mai spui la nimeni niciodată!„
Numai că, a doua zi dimineață, știa deja toată familia. L-au certat, i-au spus să-și revină, ba chiar l-au amenințat că nu-i mai dau bani de buzunar. „Că nu merită„, oricum.
„Să știi că e ok„, i-a spus taică-su.
Cristian s-a bucurat. S-a simțit acceptat.
„E ok. Știu că o să poți să treci peste și o să te schimbi”.
Cristian știa că nu se va schimba. N-avea acum, nu era o alegere.
Mai multe, pe Libertatea.
