Antena 3 CNN Actualitate Social ALOCAȚII COPII 2019. Copiii vor primi mai mulți bani de la stat. Când intră în vigoare majorarea

ALOCAȚII COPII 2019. Copiii vor primi mai mulți bani de la stat. Când intră în vigoare majorarea

ALOCAȚII COPII 2019. Copiii vor primi mai mulți bani de la stat. Când intră în vigoare majorarea
18 Mar 2019   •   09:52

ALOCAȚII 2019. Copiii vor primi mai mulți bani la alocație.

ALOCAȚII 2019. Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor, măsura urmând să se aplice începând cu data de 1 a lunii martie, ca urmare a intrării în vigoare a legii bugetului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

ALOCAȚII 2019.  Cuantumul va fi următorul:

– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.


 

×
Subiecte în articol: copii bani stat majorare
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close