Antena 3 CNN Actualitate DNA va cere un alt mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în noul dosar

DNA va cere un alt mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în noul dosar

DNA va cere un alt mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în noul dosar
de M.Z.    |    27 Feb 2017   •   23:50

UPDATE 23.50 - Procurorii DNA Ploieşti vor propune Tribunalului Prahova emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, dispărut din decembrie şi dat în urmărire, în cel mai nou dosar în care fostul deputat este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi de constituire de grup infracţional organizat, informează DNA, potrivit News.ro.

În acest nou dosar, Ghiţă este acuzat că a cerut bani unor firme IT pentru contracte ale căror beneficiari sunt Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica, CNAS, Agenţia Naţională de Cadastru, Consiliile Judeţene Tulcea şi Braşov, dar şi Spitalul Judeţean Ploieşti.

----------------------------

Știrea inițială 21.11

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este urmărit penal pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat, în noul dosar penal instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni, în acelaşi dosar procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Bogdan Padiu (director general al SC Teamnet International) şi Cristian Anastasescu (administrator al S.C Asesoft International) pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat

Conform aceleiaşi surse, Sebastian Ghiţă a primit în perioada 2007 - 2014, pentru contracte atribuite de instituţii şi autorităţi publice societăţilor comerciale respective, sume de bani cuprinse între 3 milioane şi 10 milioane euro.

"În perioada 2007 - 2015 la nivelul instituţiilor publice şi autorităţilor publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, de către mai multe societăţi comerciale cu acest profil de activitate şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale SC International SRL şi SC Asesoft International SA. Pentru încheierea acestor contracte finanţate din bani publici şi fonduri europene, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăţilor comerciale (...) şi ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor, declarate ulterior câştigătoare ale procedurilor de licitaţie, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituţiilor şi autorităţilor contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii, firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de acesta", se precizează în comunicatul DNA. 

Din documentul menţionat reiese că, pentru crearea unei aparenţe de legalitate în ceea ce priveşte sumele primite, Ghiţă a indicat, ca modalitate de transfer, simularea unor operaţiuni comerciale. Este vorba de încheierea unor contracte comerciale de către aceste societăţi, în calitate de beneficiar, cu firme controlate de el, care aparţineau grupului Asesoft/Teamnet, în calitate de furnizor, obiectul contractelor fiind prestarea de servicii IT fictive. 

Procurorii mai susţin că lucrările inserate în facturile emise de societăţile comerciale din grupul Asesoft/Teamnet au fost executate în realitate cu propriile resurse materiale şi umane chiar de către beneficiarii lucrărilor, iar documentele justificative au atestat operaţiuni care nu s-au derulat în realitate. 

"Ca urmare a acestui circuit comercial nereal, respectivele societăţi comerciale au virat către societăţile comerciale din grupul Asesoft/Teamnet, contravaloarea aşa-ziselor lucrări prestate de acestea din urmă, sumele fiind reintroduse în circuitul fiscal-economic. Aceşti bani reprezintă contravaloarea influenţei promise şi exercitate de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituţiile subordonate", se mai menţionează în comunicat. 

Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2008, Ghiţă a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale şi a primit de la aceştia, în mod indirect, suma de 4.118.388 de lei, prin simularea unor relaţii comerciale între firma respectivă şi SC Teamnet International, constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, el a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, respectiv din cadrul SC Transelectrica, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii a şapte contracte în valoare totală de 14.511.883 de euro. 

De asemenea, în perioada 2013-2014, Ghiţă a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale şi a primit de la ei, în mod indirect, suma de 5.957.651 de lei, prin simularea unor relaţii comerciale între firma respectivă şi alte două societăţi, între care şi SC Asesoft Technologies, constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul sumei respective, el a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în vederea atribuirii contractului pentru implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Naţional "Dosarul Electronic de Sănătate" (DES). 

În perioada 2007-2014, Ghiţă ar fi pretins de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale şi a primit în mod indirect suma de 22.872.321 de lei, prin simularea unor relaţii comerciale între firma respectivă şi alte patru societăţi, între care SC Asesoft International şi SC Teamnet International, constând tot în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul banilor, el a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, CNAS, Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea şi Consiliului Judeţean Braşov, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii, fără impedimente la acordarea plăţilor, a contractelor finanţate din fonduri publice. 

"Concret, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a promis că va interveni pe lângă membri ai guvernului şi pe lângă funcţionari publici cu funcţii decizionale, atât în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii a contractelor finanţate din fonduri publice, cât şi în vederea deblocării unor plăţi pentru contracte deja existente, încheierea unor contracte şi acte adiţionale, dar şi pentru alocarea unor fonduri băneşti pentru viitoare contracte în domeniul IT", se mai arată în comunicatul DNA. 

Conform anchetatorilor, în perioada 2013-2014, Ghiţă ar fi pretins şi primit indirect, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, suma de 22.516.573 de lei, prin folosirea unor proceduri de subcontractare şi simularea unor relaţii comerciale între una dintre cele două firme şi SC Teamnet International. În schimbul acestei sume de bani, el a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în vederea atribuirii contractului în valoare de 166.782.737 lei, încheiat în anul 2014 între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu şi asocierea formată din cinci societăţi comerciale. 

După primirea banilor, disimulaţi sub forma unor operaţiuni fictive derulate de SC Teamnet International cu alte firme din domeniul IT, 24.620.988 de lei au fost folosiţi de societate pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri. Scopul ar fi fost determinarea reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la această societate şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro. 

"În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2007 - 2014, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, împreună cu inculpaţii Padiu Bogdan şi Anastasescu Cristian, au disimulat adevărata natură a provenienţei sumelor de bani menţionate anterior, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor operaţiuni comerciale fictive având ca obiect pretinse prestări de servicii IT, de către SC Teamnet International SA, SC Asesoft International SA şi alte firme aparţinând aceluiaşi grup, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă", se menţionează în comunicat. 

Procurorii mai susţin că, începând cu anul 2010, Ghiţă, Padiu şi Anastasescu au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a continuat să-şi desfăşoare activitatea până în 2014. Grupul infracţional a fost iniţiat şi condus de Ghiţă, iar ceilalţi doi au avut atribuţii bine definite şi repartizate pe membri în cadrul grupului, cu scopul de a obţine foloase materiale prin trafic de influenţă şi spălare de bani. 

"Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce priveşte sarcinile membrilor, acestea erau următoarele: Ghiţă Sebastian Aurelian a fost acela care a iniţiat constituirea grupului infracţional organizat şi ulterior a avut rolul de a pretinde sume de bani reprezentanţilor unor firme IT, în scopul facilitării obţinerii de contracte finanţate din fonduri publice şi derulării în bune condiţii a acestora; Padiu Bogdan, în calitate de reprezentant al SC Teamnet International SA şi inculpatul Anastasescu Cristian, în calitate de reprezentant al SC Asesoft International SA, aveau rolul să asigure primirea sumelor de bani pretinse de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian şi să le introducă într-un circuit financiar, dându-le o aparenţă de legalitate, prin dispunerea şi/sau semnarea unor documente justificative fictive", se mai arată în comunicatul DNA. 

Bogdan Padiu şi Cristian Anastasescu urmează să fie prezentaţi la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Aceeaşi instanţă va fi sesizată şi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive în lipsă a lui Sebastian Ghiţă.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close