Antena 3 CNN Actualitate Cursuri suspendate și miercuri în mai multe școli din Brăila, Neamț și Iași

Cursuri suspendate și miercuri în mai multe școli din Brăila, Neamț și Iași

Mai multe unități de învățământ din județele Brăila, Iași și Neamț vor avea cursurile suspendate miercuri, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, informează Ministerul Educației.

Cursuri suspendate și miercuri în mai multe școli din Brăila, Neamț și Iași
Sursa foto: Getty images I Imgorthand
de Georgiana Adam    |    09 Ian 2024   •   22:00

"În urma actualizărilor primite în cursul acestei seri, începând de mâine, 10 ianuarie, se vor relua cursurile cu prezenţă fizică în majoritatea şcolilor în care activitatea a fost suspendată astăzi, 9 ianuarie. Măsura suspendării activităţii cu prezenţă fizică se menţine şi mâine, 10 ianuarie, în şcoli din următoarele judeţe: Brăila - o unitate de învăţământ (structură), în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, Iaşi - opt unităţi de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, Neamţ - două unităţi de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii", precizează Ministerul Educației.

Recuperarea cursurilor pentru ziua de 9 ianuarie va avea loc potrivit unui program stabilit la nivelul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Marți au fost suspendate cursurile în toate unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi, din cauza vremii, precum şi în mai multe şcoli din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Galaţi, Neamţ şi Suceava.

×
Subiecte în articol: cursuri vreme rea şcoli
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close