Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Dieta pentru longevitate. Directorul Laboratorului pentru Cancer a dezvăluit secretul

Dieta pentru longevitate. Directorul Laboratorului pentru Cancer a dezvăluit secretul

Valter Longo, expert în longevitate, cu peste 35 de ani de experiență, a dezvăluit dieta pe care o consideră ideală pentru o viață lungă și sănătoasă.

Dieta pentru longevitate. Directorul Laboratorului pentru Cancer a dezvăluit secretul
Sursa foto: Getty Images / Alexander Spatari
de Laura Dinu    |    06 Apr 2024   •   14:00

În 1989, Longo a început oficial să cerceteze ce este necesar pentru a ajunge la vârsta de 100 de ani și chiar mai mult.

În prezent, el este directorul Laboratorului de longevitate și cancer din cadrul Institutului IFOM de oncologie moleculară din Milano, Italia.

Longo este, de asemenea, directorul Institutului de Longevitate al Școlii de Gerontologie Leonard Davis de la Universitatea California de Sud-Los Angeles, conform CNBC.

Italia este locul perfect pentru munca lui Longo, deoarece aici se află mai multe zone în care oamenii trăiesc mai mult decât alții din alte zone.

”Dieta este, de departe, cea mai importantă”

Una dintre cele mai importante concluzii ale lui Longo din studiile sale este că "dieta este, de departe, cea mai importantă".

„Recomand ceea ce eu numesc dieta de longevitate, care ia câte puțin din alte diete”, a declarat Longo pentru CNBC. „Atât din dieta Okinawa, cât și dieta mediteraneană”.

Principiile cheie ale dietei

- Predominant vegană: bazată pe legume, fructe cu coajă lemnoasă, cereale integrale și leguminoase

- Consum moderat de fructe: cantități mici de fructe, dar accent pe legume

- Consumul leguminoaselor

- Consumul regulat de nuci, alune, migdale, caju, etc.

- Consumul de cereale integrale

- Consumul de pește de trei ori pe săptămână

În ceea ce privește persoanele cu vârsta între 20 și 70 de ani, expertul recomandă o dietă „fără carne roșie, carne albă, poate două, trei ouă pe săptămână, cel mult, foarte puțină brânză și foarte puține produse de origine animală”.

Cele cinci alimente ”problematice” care trebuie evitate

Există și câteva alimente pe care Longo sugerează ca oamenii să le limiteze. Specialistul le numește ”cei cinci P problematici”.

Acestea includ:

  • Cartofi
  • Paste
  • Pizza
  • Proteină
  • Pâine

"Cred că sunt ingrediente foarte bune, dar devin problematice pentru că oamenii mănâncă pur și simplu cantități foarte mari, iar acestea se transformă în zahăr foarte repede, aproape la fel de repede ca zahărul pur”, spune el.

Pe lângă o alimentație sănătoasă, Longo recomandă și postul intermitent. El sugerează post zilnic de 12 ore.

„Am recomandat 12 ore de post zilnic. Să presupunem că mănânci între orele 8:00 și 20:00. Sau 7:00 și 19:00. Aceste ore reprezintă un ajutor în implementarea unei diete care imita postul timp de cinci zile la rând.

×
Subiecte în articol: dieta longevitate
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close