Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Protest SANITAS, în fața Ministerului Sănătății | Alexandru Rafila a vorbit cu protestatarii: "Ne dorim două lucruri"

Protest SANITAS, în fața Ministerului Sănătății | Alexandru Rafila a vorbit cu protestatarii: "Ne dorim două lucruri"

Este protest cu vuvuzele la Ministerul Sănătăţii. Zeci de angajaţi îşi strigă nemulțumirile, cer salarii mai mari şi condiții mai bune de muncă. Oamenii spun că vor declanșa grevă generală dacă guvernanții nu le vor rezolva problemele.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Feb 2024   •   13:40

Liderii Federaţiei Sanitas au transmis foarte clar nu vor să vorbească astăzi despre o grevă generală pentru că săptămâna viitoare va fi gata actul normativ care prevede majorarea salarială de 15% promisă de guvern. 

Federaţia Sanitas protestează în faţa Ministerului Sănătăţii. Liderii Sanitas au declarat că toţi angajaţii vor primi această creştere de 15% în acelaşi ritm, nu în acelaşi procent. Ceea ce înseamnă că unii vor primi mai mult, alţii mai puţin pentru a fi înlăturare inechitățile salariale. 

În schimb, cei de la Solidaritatea Sanitară sunt suparăți. Chiar dacă au protestat în faţa Ministerului Muncii, aceştia nu am primit nicio promisiune. 

Citeşte şi: Ministrul Sănătății, despre declararea unei stări de urgență epidemică din cauza gripei: "E foarte probabil"

"Au fost foarte multe discuții. Cu siguranță, Guvernul cunoaște situația din sistemul de sănătate şi ne dorim două lucruri. În primul rând, vrem să eliminăm discrepanțele salariale care există între diferitele categorii de personal care lucrează în spitale.

În al doilea rând, vrem să facem măriri salariale care să se apropie de 20%, astfel încât veniturile dumneavoastră să crească considerabil. Vom găsi împreună o soluţie", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. 

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close