Antena 3 CNN Actualitate Revoltător! Două din zece trenuri Metrorex, fără senzori la uşi

Revoltător! Două din zece trenuri Metrorex, fără senzori la uşi

Revoltător! Două din zece trenuri Metrorex, fără senzori la uşi
11 Oct 2019   •   09:12

Accidentul de la metrou, unde un bărbat a fost prins între uşi şi rănit pentru că trenul l-a târât câţiva zeci pe metri pe peron, scoate la iveală pericole pe care călătorii nu le ştiau. 

La două din zece trenuri Metrorex lipsesc senzorii la uşi, astfel încat totul depinde doar de atenţia mecanicilor şi ajutoarelor lor.

Bărbatul care a fost târât zeci de metri pe peron, până în tunel, a fost rănit, dar nu a depus înca plângere. Între timp, conductorul a fost audiat de poliţişti. Are 23 de ani şi este mecanic începător, cu mai putin de doi ani de experienţă. În ultimul an a fost cercetat de două ori, după ce a plecat cu metroul pe culoarea roşie a semaforului. 

Atât conductorul, cât şi ajutorul lui, care avea rolul să se asigure că pasagerii sunt în siguranţă înainte să se închidă uşile, au fost suspendaţi. Amândoi au spus că nu au auzit ţipetele disperate ale victimei şi martorilor. 

La trenurile vechi, uşile se închid fără ca sistemul să sesizeze prezenţa vreunui pasager. La cele mai noi, senzorii pot detecta prezenţa unor obiecte sau oameni, iar uşile se redeschid automat. 
 

×
Subiecte în articol: Metrorex barbat peron metrou
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close